Situaţie îngrijorătoare în Brăila: prea mulţi abonaţi la pomana statului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de persoane beneficiază de subvenţii pentru venit minim garantat şi pentru handicap grav. În cazul în care şi aceste subvenţii vor fi tăiate sau cu mult reduse, aceste persoane vor ajunge într-o situaţie disperată.

În cursul anului trecut puţin peste 500 de persoane au beneficiat lunar de ajutor pentru venit minim garantat de la Primărie. Tot în 2010, 557 de persoane cu handicap grav au beneficiat de subvenţii.
Tăierea mai multor categorii de subvenţii este îngrijorătoare, beneficiarii acestora putând ajunge în situaţii disperate din punct de vedere financiar.

„Resimt o presiune de la un număr tot mai mare de oameni care nu-şi pot asigura condiţii minime de trai. Au apărut diverse formule de voluntariat, dar ele rezolvă problemele doar punctual, de aceea nu trebuie să pornim de la ideea de a tăia", a declarat primarul Aurel Simionescu.


Totodată edilul şef s-a mai plâns de faptul că sumele pe care le colectează Primăria de la populaţie sunt mai mici decât anul trecut.
„Am primit anul acesta sume mai mici din încasări deoarece au scăzut veniturile, iar oamenii aceştia au nişte drepturi pe lege, sunt nişte persoane aflate în nevoie care trebuie ajutate", a mai spus Simionescu.

În ceea ce priveşte mesele la cantinele sociale, numărul beneficiarilor acestor servicii s-a ridicat în 2010 undeva la 350 de persoane. Pe fondul crizei şi a sărăciei din ce în ce mai mari şi aceste persoane ar putea rămâne fără ajutor. „Pentru a avea hrană la cantinele sociale, trebuie să-i avem pe cei care duc mâncare acolo", a subliniat edilul şef.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite