Proiectul privind monitorizarea video a intersecţiilor din municipiu se va încheia în această primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea contractului este de 1.649.000 lei şi a fost câştigat de o firmă din Bucureşti. În urma implementării proiectului în Brăila vor fi instalate circa 200 de camere video.

Proiectul vizează montarea de camere video în zonele cu potenţial infracţional. După cum a precizat primarul Aurel Simionescu, pentru început imaginile vor ajunge la Poliţia Locală Brăila, iar pe viitor şi la Poliţia Română şi Jandarmerie. „Poliţia Locală se va ocupa de supraveghere deocamdată, dar vrem să facem conexiuni şi cu Poliţia Română şi cu Jandarmeria, astfel încât să poată interveni cine este cel mai aproape", a declarat Simionescu.


Proiectul face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Brăilei (PIDU) şi poartă denumirea de „Sistem de supraveghere în vederea creşterii siguranţei şi prevenirii criminalităţii în Municipiul Brăila". El beneficiază de fonduri nerambursabile în proporţie de 85% prin Programul Operaţional Sectorial, Axa prioritară „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - Poli urbani de creştere". Contribuţia de la bugetul local este de doar 2%, iar restul de 13% este acoperit din bugetul de stat.

Lucrările de instalare a camerelor video au început în toamna anului trecut şi urmează a fi finalizate în această primăvară.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite