Dezinteres total din partea brăilencelor pentru cancerul de col uterin. Deşi analiza este gratuită, femeile nu se înghesuie la testare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin prin testarea gratuită a femeilor cu vârste între 25 şi 64 de ani, deşi a debutat promiţător în judeţul Brăila, rata de participare a femeilor a scăzut de la an la an. În ciuda alocării de către Ministerul Sănătăţii a bugetului necesar acestui program, în trei ani doar 6641 de femei s-au testat gratuit.

Deşi au posibilitatea de a se testa gratuit în vederea depistării precoce a cancerului de col uterin, brăilencele refuză să se supună acestei examinări. Asta în condiţiile în care incidenţa acestui tip de cancer şi decesele provocate de el au crescut extrem de mult în ultimii ani în judeţ. Statisticile arată că, în 2015, în cadrul Programului Naţional de Depistare Precoce a Cancerului de Col Uterin, derulat în mod gratuit de Ministerul Sănătăţii, numărul recoltărilor efectuate în judeţul Brăila s-a redus la jumătate în comparaţie cu anul 2014. Astfel, în 2015 au fost efectuate doar 859 de recoltări, faţă de 1.616, câte au fost realizate în 2014.

foto: Alina Tatu

image

Cele mai multe recoltări au avut loc în anul  2013 când s-au recoltat probe de la 3.616. Scăderea dramatică poziţionează Brăila pe ultimul loc în clasamentul regional al recoltărilor, la o distanţă considerabilă de penultimul judeţ clasat, Tulcea.

“Sunt mai mulţi factori care intervin în acest dezinteres al brăilencelor. Primul ar fi lipsa de mediatizare a programului la nivel naţional. În al doilea rând, lipsa de comunicare între medicul de familie şi pacient, pentru că, pentru a beneficia de această analiză gratuită e nevoie de completarea unui formular care se găseşte la medicul de familie” explică medicul ginecolog Florin Ţovârnac, şef secţie Obstetrică Ginecologie din cadrul maternităţii Brăila.

foto: Alina Tatu

image

Deşi este gratuită şi le poate salva viaţa, această analiză se face cu trimitere de la medicul de familie. Anul trecut, 55 de brăilence care s-au supus acestei examinări au aflat că sunt predispuse la o formă de cancer de col uterin şi au putut urma în timp util tratamentul salvator.

“Cancerul de col uterin dacă este depistat în stadiu incipient, de cele mai multe ori se poate trata. Femeile trebuie să se prezinte obligatoriu o dată pe an să facă analiza Babeş Papanicolau şi după aceea în funcţie de rezultat, li se va acorda tratamentul necesar. Cauza principală a cancerului de col uterin este infecţia cu virusul HPV. Mai ales persoanele care ştiu că au avut în familie cazuri de cancer de col uterin, trebuie neapărat să se prezinte la medicul specialist pentru că boala poate fi genetic” mai explică medicul ginecolog.

foto: Alina Tatu

image

Unul dintre cele mai grave cazuri înregistrate la nivelul judeţului Brăila, este cel al unei tinere de 26 de ani care însărcinată fiind, s-a prezentat la Maternitatea Brăila simţindu-se rău. Avea 24 de săptămâni de sarcină iar după analize I s-a descoperit un cancer de col uterin în stadiu avansat. A murit la puţin timp, într-un spital din Bucureşti, lăsând fără mamă încă doi copilaşi.  

foto: Alina Tatu

image

În România, cancerul de col uterin a devenit una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul femeilor cu vârste între 15 şi 44 de ani. La nivel naţional 470.000 de femei s-au testat gratuit din care 2.500 au prezentat leziuni ale colului uterin. Cadrele medicale din cadrul Spitalului de Obstretică  Ginecologie Brăila fac apel la brăilence să se înscrie cât mai repede în Programul Naţional de Depistare a Cancerului de Col Uterin.

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite