CONTRADICŢIE: Una caută şomerii, alta oferă AJOFM Brăila
0
Rata şomajului este în continuă scădere, la sfârşitul lunii mai aceasta ajungând la 6%, dar creşte şi numărul şomerilor disperaţi. Explicaţia: oferta AJOFM nu se pliază pe cerere. Cei mai nefericiţi sunt absolvenţii care din cauza lipsei de experinţă sunt refuzaţi de angajatori.
De la începutul anului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a acţionat atât în vederea sprijinirii persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi în vederea sprijinirii angajatorilor.
„Grupurile ţintă cărora li se adresează măsurile derulate de AJOFM sunt în principal şomerii de lungă durată, tinerii, persoanele din mediul rural, persoanele de etnie romă, persoanele cu handicap, absolvenţi, tineri proveniţi din instituţiile de ocrotire socială şi persoane eliberate din detenţie", a declarat Simona Cîrligea, director AJOFM Brăila.
În primele cinci luni ale anului 2011 au fost încadrate prin Programul de Ocupare a Forţei de Muncă la nivelul judeţului Brăila, 3.182 de persoane din care pentru 256 au fost acordate subvenţii din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Totodată, în primele cinci luni ale anului, au fost înregistrate în vederea medierii 3.629 de locuri de muncă vacante, principalele domenii de activitate fiind construcţiile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, agricultură şi comerţ.
Locuri de muncă refuzate
Chiar dacă numărul lor este în scădere de câteva luni, şomeri rămân în continuare destul de mulţi. Unii dintre ei caută sprijin la Primărie.
„În fiecare săptămână avem câte trei - patru inşi care vin în audienţă şi cer sprijin pentru un loc de muncă", a declarat primarul Aurel Simionescu.
„Vin şi spun că ar face orice. Le-am mai găsit unora câte un loc în cadrul lucrărilor la Griviţei, la Dorobanţilor. Când îi trimitem, stau acolo o săptămână, o lună, după aceea îşi găsesc altele de făcut. Apoi vin şi spun că şi-au luat concediu fără plată fiindcă au avut nu ştiu ce treburi", a mai spus Simionescu.
Nu este prima dată când edilul şef vorbeşte despre persoanele care vin să ceară un loc de muncă, apoi îl refuză pe motiv că postul oferit nu le satisface.
Pe lângă acest segment de „veşnic nemulţumiţi" mai există o parte de populaţie care îngroaşă rândurile şomerilor.
Este vorba despre tinerii absolvenţi care se lovesc constant de refuzul angajatorilor deoarece nu au experienţă.
„Îmi caut de ceva vreme de muncă, dar nu reuşesc să găsesc. Peste tot te întreabă de experienţă şi chiar dacă mă descurc la interviu, pierd postul în favoarea celor care au mai lucrat", ne-a spus Marilena Butuc, 25 de ani.























































