Candidatura Brăilei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 a fost respinsă de un juriu internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatura Brăilei la titulatura de Capitală Europeană a Culturii 2021 încetează din acest moment. Oraşul de la Dunăre nu a intrat pe lista scurtă a oraşelor care continuă cursa pentru titlul de capitala Europeană a Culturii 2021, conform unui anunţ făcut în urmă cu câteva minute de Ministerul Culturii.

Dintre cele 14 oraşe care s-au înscris, au rămas în cursă doar patru: Bucureşti, Timişoara, Baia Mare şi Cluj Napoca. Conceptele şi proiectele prezentate de acestea au câştigat încrederea unui juriu internaţional care a stabilit că au cele mai mari şanse de a deveni Capitală a Culturii în Europa, în 2021. Finala în care va fi desemnat oraşul câştigător va avea loc în septembrie 2016.

Reprezentanţii proiectului ambiţios "Brăila - Capitală Europeană a Culturii 2021" au ajuns, marţi, în faţa juriului de la Bucureşti, pentru a convinge că municipiul nostru merită acest titlu. Constantin Teodorescu, reprezentantul grupului de iniţiativă era optimist în privinţa şanselor Brăilei, însă, cu toată implicarea şi devotamentul de care au dat dovadă cei câţiva brăileni implicaţi în proiect, juriul nu a fost convins de conceptul şi proiectele promovate de Brăila.

Pe lângă Brăila, au mai candidat pentru titlul de capitală culturală europeană oraşele Alba iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timişoara, Târgu Mureş.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite