Au reînceput lucrările pe cel mai lung bulevard din Brăila: Dorobanţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii atacă zona dinspre Tineretului. FOTO: N.Butnaru
Muncitorii atacă zona dinspre Tineretului. FOTO: N.Butnaru

După îndelungi scandaluri, licitaţii şi contralicitaţii, dar şi contestaţii şi procese, au început din nou lucrările pe Bulevardul Dorobanţilor din Brăila. Deja sunt în întârziere, motiv pentru care muncitorii trag tare să încheie lucrarea.

"Imediat ce s-a încălzit, muncitorii au luat cu asalt bulevardul. Sperăm să ne încadrăm în grafic şi să finalizăm lucrarea pe cel mai lung bulevard din Brăila", a declarat primarul Aurel Simionescu.

Reabilitarea Dorobanţiului costă 30 de milioane de euro, fonduri europene, şi trebuia să se încheie până în vara lui 2012, mai ales că în acest caz au intervenit o serie de contestaţii, iar dosarul a ajuns pe rolul instanţei. Mai mult, Ministerul Dezvoltării s-a opus să acorde o parte din finanţare.

„Vrem să mergem pe calea conteciosului administrativ şi să obţinem măcar încă 10 milioane de lei pentru finanţare. Sperăm ca instanţa să se pronunţe cât mai repede şi să continuăm fără probleme proiectul”, a susţinut primarul Aurel Simionescu.

Lucrările pe Dorobanţi sunt executate de firma gălăţeană Tancrad, dar chiar dacă au fost montate pe o porţiune mare şinele de tramvai şi s-a turnat beton, traficul nu va fi deschis în această iarnă fiindă trebuie turnate cel puţin două straturi de asfalt.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite