Adăpostul de câini din satul brăilean Lacu Sărat rămâne în administrarea unei organizaţii private pentru protecţia animalelor
0Primăria Brăila menţine pentru încă un an parteneriatul cu organizaţia de protecţia animalelor Dog Rescue Romanian, pentru administrarea adăpostului de câini de la Lacu Sărat. Începând cu 1 ianuarie, adăpostul ar fi trebuit preluat de organizaţia Einfach Tierschutz din Germania, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza unor detalii birocratice.
Organizaţia din Germania nu este însrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor din România, deci nu este recunoscută oficial în ţara noastră. În aceste condiţii, Dog Rescue s-a oferit să vină în sprijinul Einfach Tierschutz şi să încheie un contract cu aceştia, prin care se stabilesc obligaţiile, drepturile, contribuţiile fiecărei părţi. În baza respectivului document, Dog Rescue a solicitat prelungirea parteneriatului cu Primăria Brăila. Cu precizarea că parteneriatul va dura în această formă până la obţinerea documentelor legale de funcţionare pe teritoriul României de către Einfach Tierschutz.
Asociaţia Dog Rescue a preluat, începând cu 1 mai 2015, toate activităţile din adăpostul Lacu Sărat, în baza unei hotărâri de CLM din acel an. Conform acelei HCLM, parteneriatul înceta de drept la data de 31 decembrie 2016.
În contextul contractului încheiat cu organizaţia din Germania, Asociaţia Dog Rescue Romanian va prelua în continuare câinii capturaţi de pe domeniul public de echipa Serviciului pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din municipiul Brăila, până la ocuparea la capacitate maximă a adăpostului de la Lacu Sărat. Totodată, Dog Rescue şi Einfach Tierschutz îşi asumă cheltuielile aferente hranei, asistenţei medicale, medicamentelor, utilităţilor (energie electrică, salubritate), personalului, neutralizării cadavrelor, neutralizării deşeurilor de origine medicală, dar şi alte diverse cheltuieli.
Cele două organizaţii pentru protecţia animalelor şi-au mai propus să investească în dotarea adăpostului de la Lacu Sărat, în vederea creşterii calităţii vieţii câinilor, promovarea adopţiilor, precum şi organizarea de campanii de sterilizare.
Citiţi şi
- Zalău Soarta Raisei, tânăra care a salvat sute de câini abandonaţi: „Lumea nu se implică şi nici nu se complică“