Primarul municipiului Botoşani va retrage proiectul care a scandalizat presa din toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Ovidiu Portariuc a anunţat luni seară că va retrage proiectul hotărâre de Consiliu Local prin care se viza anumite restricţii impuse presei din Botoşani. Edilul-şef a declarat că nu a ştiu ce conţine acel proiect.

După un dialog cu ziariştii locali, primarul Ovidiu Portariuc a decis să renunţe la intenţia unui regulament, rămânând valabil accesul pe bază de legitimaţie.

Protest al presei din Botoşani faţă de un regulament abuziv al primarului Ovidiu Portariuc

„Drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune. Iniţial s-a dorit o facilitare a accesului presei. Din păcate dacă au existat erori de comunicare ni le asumăm şi poate pentru cei care au greşit puţin se vor aplica anumite măsuri disciplinare.
Din discuţia cu dumneavoastră a reieşit că nu e necesar un asemenea regulament şi vom merge pe acelaşi sistem ca până acum. Mie îmi pare rău ca acest dialog nu a avut loc înainte, înţelegând că acesta este procesul normal al unui act legislativ, întâi de a-l publica şi a-l oferi dezbaterii publice. Rămânem la o formă simplificată, aşa cum s-a făcut până acum, pe baza legitimaţiei"
, a spus primarul Ovidiu Portariuc la întâlnirea cu jurnaliştii.

Acesta a mai precizat că patru sau cinci ai Primăriei care au realizat proiectul de hotărâre contestat de presă vor fi sancţionaţi pecuniar.

Rămâi pe botosani.adevarul.ro pentru ştiri din oraş.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite