Costică Macaleţi este nemulţumit de o instituţie aflată în subordinea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul judeţului Botoşani vrea un spaţiu mai mare în care să îşi desfăşoare activitatea angajaţii Serviciului Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple.

Trimisul Guvernului în Teritoriu, s-a arătat profund dezamăgit de spaţiul în care, de câţiva ani, funcţionează serviciul care se ocupă de paşapoartele botoşănenilor. Potrivit acestuia, clădirea de pe Bulevardul Mihai Eminescu nu face parte din secolul în care trăim. Încăperile sunt mici, oamenii nu au o sala de aşteptare iar locurile de parcare sunt extrem de puţine. 

Vom căuta soluţii, ne vom adresa şi forurilor din minister şi sunt convins că în acest an vom putea oferi condiţii decente celor ce se adresează serviciului de paşapoarte. Din păcate traversăm o perioadă de criză economică şi avem la dispoziţie mai puţine soluţii decât altădată. Însă sunt convins că vom găsi o variantă mai bună decât cea de acum, a spus prefectului judeţului Botoşani, Costică Macaleţi. 

Prefectul ia în calcul chiar mutarea serviciului într-o alta clădire din municipiul Botoşani.  Deja, câteva locaţii au fost identificate, urmând ca autorităţile să poarte discuţii cu proprietarii.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite