Botoşănenii calcă în picioare dale din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma care a câştigat licitaţia organizată de Primăria Botoşani pentru reabilitarea Pietonalului Unirii a început deja să scoată o parte dintre pavele pe care le-a montat în lunile martie, aprilie, mai şi iunie. În locul celor produse în România se monteză altele, aduse tocmai din Germania. Atât reprezentanţii municipalităţii, cât şi cei ai companiei care execută lucrarea, au explicat că este vorba de o strategie gândită

Operaţiunea a început pe partea dinspre bulevardul Mihai Eminescu, unde deja dalele de la Symmetrica au fost înlocuite cu altele, din beton decorativ, importate din Germania. Primul transport cu astfel de pavele a sosit sâmbătă şi muncitorii au trecut imediat la montarea lor şi dislocarea celor dispuse în primăvară.

Nu sunt scoase toate pavelele, ci doar cele din centru, creându-se astfel un culoar care face legătura între fântâni şi jardiniere. Montarea noilor dale în acest fel ar fi fost programată din timp. „Noi am pus provizioriu pavele în jurul fântânilor arteziene şi a jardinierelor, pe care acum le scoatem. Dacă lăsam spaţiu gol riscam să degradăm o suprafaţă mai mare. Acum, pur şi simplu, le scoatem pe cele din ţară şi le punem pe cele din beton decorativ", a declarat inginerul Cezar Bobescu de la SC Victor Construct SRL, şeful şantierului. În total va fi montat circa 2.000 de metri pătraţi de pavaj din Germania, în culorile bej, galben şi roşu, despre care constructorul susţine că este de o calitate net superioară produselor asemănătoare din România. „Arată foarte bine, garanţia este de zece ani fără nici un dubiu, au un strat de finisaj de patru ori mai gros decât dalele de la noi", a mai afirmat ing.Bobescu, adugând că s-au importat din Germania fiindcă în România nu există pe piaţă astfel de pavele.

Detalii despre subiect, joi în ziarul Adevărul

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite