Plătesc din buzunar povara unui viciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fumătorii care vor să renunţe la acest viciu se plâng că nu o pot face gratuit. Medicamentele din farmaciii sunt prea scumpe pentru buzunarele fumătorilor bistriţeni, iar cele gratuite nu se găsesc decât în alte judeţe.

În timp ce, în aproape toată ţara, fumătorii sunt asistaţi de specialişti şi primesc tratamente gratuite, la Bistriţa,  de doi ani, niciun medic nu este dispus să intre în programul naţional „Stop Fumat". Prin urmare, judeţul Bistriţa-Năsăud, este unul dintre cele şase centre din ţară, unde fumătorii încă plătesc pentru a se lăsa de acest viciu.

Tratamentele sunt prea scumpe

Andrei Pandea este un student de 24 de ani, care spune că medicamentele anti fumat nu sunt accesibile. „Fumez de şapte ani şi au fost momente în care am încercat să renunţ. Am luat nişte pastile, dar nu au fost prea eficiente. Am dat şi destul de mulţi bani pe ele. E păcat că nu există şi la Bistriţa un centru gratuit", spune tânărul. Şi farmaciştii confirmă că puţinii bistriţeni care caută soluţii la problema fumatului în produsele anti tabac renunţă când aud de preţuri. Un plasture se vinde la 7 lei, soluţiile anti tabac costă în jur de 11 lei, iar o cutie de Nicorett ajunge la 29 de lei. „Majoritatea celor care întreabă de tratamente sunt oameni de la sat, care nu au prea mulţi bani. Când aud de preţuri, se răzgândesc. Vindem, totuşi, guma de mestecat şi plasturi", spune Anişoara Pop, o farmacistă de pe Bulevardul Decebal.

Medicii nu sunt motivaţi să consilieze fumătorii

Magdalena Ciobanu, coordonator al programului naţional „Stop Fumat", lansat în 2007, spuen că singurul medic bistriţean interesat de proiect a renunţat. „Cred că sunt două motive pentru care medicii nu intră în acest program. În primul rând, e motivaţia succesului medical, care, în cazul renunţării la fumat, este de 30 la sută, faţă de alte domenii, unde succesul e de 80 la sută. Apoi, sunt unii care nu au disponibilitatea să comunice şi să fie instruiţi să îi ajute pe alţii", crede coordonatorul de proiect. Acesta mai spune că singura alternativă a bistriţenilor care vor să beneficieze de tratament gratuit  împotriva fumatului este să apeleze la centrele din alte judeţe. „Dacă vom primi bani şi vom avea şi doritori, se va face un centru în judeţ", mai explică Magdalena Ciobanu.

O treime din români fumează zilnic

Potrivit statisticilor, aproape 28% dintre români fumează zilnic. În primele zece luni ale anului, în jur de 25.000 de persoane au apelat la ajutorul oferit de centrele de consultanţă gratuită împotriva fumatului, din întreaga ţară.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite