FOTO Arderea vrăjitoarei i-a ţinut cu sufletul la gură pe bistriţeni în această seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara
FOTO: Bianca Sara

Astăzi au luat sfârşit Serbările Medievale, care au readus în prim plan domniţele şi cavalerii vechii cetăţi a Bistriţei, preţ de trei zile. Evenimentul s-a sfârşit printr-un spectacol cu foc, urmărit cu mare atenţie de bistriţenii care s-au încumetat să rămână pe pietonalul Liviu Rebreanu până aproape de miezul nopţii.


Târgul organizat de municipalitate cu această ocazie le-a dat celor interesaţi şi astăzi posibilitatea să-şi achiziţioneze bonete, bijuterii, încălţări şi chiar costumaţii ca în perioada medievală. Artizanii care s-au „mulat” după cerinţele festivalului susţin că genul acesta de obiecte sunt de nişă având publicul lor special care apreciază lucrurile cu tentă medievală.

Ultima zi a Serbărilor Medievale i-a aşteptat pe bistriţeni şi cu teatru medieval stradal, teatru de păpuşi sau dansuri săseşti. Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost ultima probă a concursului de miss „Domniţa Bistriţei”, dar şi anunţarea câştigătoarei de anul acesta.

Cele 5 domniţe care au concurat pentru titlul de cea mai frumoasă din cetate au fost nevoite să coase un nasture, care a fost „testat” cu greutatea unei săbii, dar au avut de trecut şi de un exerciţiu de dicţie şi cursivitate propus de juriu.

Domniţele s-au descurcat excelent, motiv pentru care juriul a avut o misiune grea de îndeplinit, când a venit vorba despre alegerea câştigătoarei. În final au fost alese două domniţe care au primit un premiu de popularitate, „Domniţa Bistriţei” fiind declarată Roxana Muscar. Premiile primite de cele 5 domnişoare care au participat au constat în vouchere la un centru spa şi la unul de înfrumuseţare sau coafuri şi machiaje gratuite.


Cu interes au fost urmărite şi cele două trupe de rock care au transpus pe meleaguri bistriţene lumea din celebrul serial „Game of Thrones”. Pe scenă au urcat Whispering Woods, dar şi trupa de rock-celtic Blackbeers.Cei din urmă au avut şi invitaţi speciali. Este vorba despre trupa de dans irlandez SteySha care a completat de minune show-ul oferit de cei de la Blackbeers. 

Cu siguranţă însă cel mai aşteptat moment a fost chiar încheierea festivalului când vrăjitoarea care făcea probleme în Cetatea Bistriţei a fost arsă, din flăcări ieşind o domniţă pură, îmbrăcată în alb. Spectacolul cu foc oferit de cei de la Sirius i-a ţinut atât pe cei mici,cât şi pe cei mari cu sufletul la gură.
 

Vă mai recomandăm:

FOTO Domniţele, vedetele ceiei de-a doua zi a Serbărilor Medievale

FOTO Simbolul culturii bistriţene încă din 1896, intră de astăzi oficial în reabilitare

 

 

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite