Bistriţenii aşteptaţi cu canapele şi fotolii pe Dealul Budacului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de la ora 12.00, încep Serbările Zăpezii pe Dealul Budacului. Participanţii se vor putea întrece în concursuri de sanie, saci sau alte competiţii distractive. Momentele cele mai aşteptate sunt consursul Miss „Serbările Zăpezii", atunci când fetele de pe pârtie se vor întrece pentru premiul de cea mai frumoasă bistriţeancă şi întrecerea în sănii alegorice.

După trei ani în care condiţiile meteo nu au permis organizarea evenimentului, municipalitatea a profitat de vremea bună şi de faptul că es zăpadă şi a organizat o nouă ediţie a Serbărilor Zăpezii. Pe Dealul Budacului se vor organiza concursuri de coborâre cu sania, cu sacul, montainbike, sănii trase de câini şi alte concursuri specifice iernii. Schiurile şi snowboard-urile vor rămâne însă acasă, pentru că pârtia de pe Dealul Budacului nu permite practicarea acestor sporturi.

Potrivit organizatorilor, Primăria Bistriţa şi Consiliul Local al Tinerilor, accesul cu maşini pe străzile Mihai Viteazul şi Ioan Pop Reteganul este restricţionat din această dimineaţă, de la ora 09.00, iar cei care vor dori să urce pe deal cu mijloace de transport vor putea apela la autobuzele puse la dispoziţie de primărie, care vor pleca din faţa Palatului de Justiţie. „Experienţele din anii trecuţi, atunci când accesul spre pârtie a fost blocat de numărul mare de maşini, ne-au determinat să interzicem maşinilor să urce până la pârtie. De asemenea, în anii trecuţi, am observat că cei mai mulţi bistriţeni au prferat să ajungă sus pe jos", explică Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa. Manifestările încep la ora 12.00.

Cu fotoliul pe pârtie

Cei mai interesant moment va fi concursul de sănii alegorice. „Oamenii pot veni şi participa la acest concurs cu orice obiect vor ei şi care poate să alunece câţiva metri. De la sănii şi până la fotolii gonflabile sau canapele, fiecare alege şi vine cu ce vrea. Vom premia originalitatea şi inventivitatea concurenţilor", explică Ruşti. Reprezentantul municipalităţii spune că premiile vor consta în cupe şi diplome, iar premierea concursurilor care vor începe la ora 12.00 se va face în jur de 15-16, în funcţie de cât de mulţi concurenţi se vor înscrie în concursuri.

Manifestările din prima zi a Serbărilor se vor încheia cu un concurs de miss. Fetele aflate pe pârtie se vor întrece între ele pentru a dovedi că sunt cele mai frumoase. Pentru că temperaturile scăzute exclud o posibilă dezbrăcare a acestora, se va testa inteligenţa şi vor fi supuse la diferite probe de dans, recitare de poezi sau  spontaneitate.

Mâine va fi program liber, cei prezenţi pe Dealul Budacului, fiind liberi să se distreze cum vor ei fără a fi organizate momente speciale.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite