Bistrița vrea să intre în categoria orașelor mari pentru a deveni „un oraș veritabil”
0Actualul primar al Bistriței și-a fixat ca obiectiv creșterea populației orașului pentru a depăși pragul de 100.000 de locuitori. Este, însă, complet neclar cum crede edilul că va izbuti să-și ducă la îndeplinire ambițiosul plan demografic.
Trebuie spus că Bistrița are în acest moment, potrivit evidențelor pe care le deține administrația publică locală, circa 94.000 de locuitori. „Tot metabolismul economic, social, sportiv de la 100.000 de locuitori în sus arde mai bine și mai repede”, a spus primarul municipiului, Ioan Turc propunându-și ca orașul să devină unul „mare” în timp ce el se află în fruntea lui.
Edilul s-a referit la demografie într-o emisiune la AS-TV în care a explicat de ce a insistat ca Bistrița să primească în administrare vechea Sală Polivalentă din Parcul Municipal. Nici acest obiectiv nu este foarte clar ca finalitate, de altfel, în afară de clasica „de alții și nu noi?”. „Alții” fiind, în cazul de față, Consiliul Județean.
„Eu am acest obiectiv ca și primar – sigur că nu poate fi realizat într-un mandat – dar îmi doresc ca Bistrița să ajungă la peste 100.000 de locuitori, să ajungă la 101.000. La nivel european există o asemenea departajare între orașe, inclusiv se vede din participarea noastră la competiția Green Leaf, orașe mari, orașe mici. Între 20.000 – și 99.999 de locuitori sunt orașe mici. De la 100.000 de locuitori în sus sunt orașe mari și este corect pentru că nu degeaba s-a făcut o asemenea evaluare. Tot metabolismul economic, social, sportiv de la 100.000 de locuitori în sus arde mai bine și mai repede”, a declarat primarul, care a evitat însă să răspundă la întrebarea „Și cum se poate face asta?”.
Subiectul demografic a fost atins și de Mircea Chira, șeful Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, care și-a exprimat speranța că, în urma recensământului, Bistrița va deveni „un oraș veritabil” cu peste 100.000 de locuitori.