Bistriţa: Sângeorz-Băi a rămas fără turişti după sistarea biletelor subvenţionate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai puţin de 5% grad de ocupare în plin sezon estival în cele două hoteluri din Sângeorz-Băi faţă de 70% în aceeaşi perioadă din  2009 sunt cifrele comparative ale unei situaţii dezastroase. Din cele 1500 de locuri de cazare puse la dispoziţia turiştilor şi pensionarilor de cele doua hoteluri cu tradiţie, Someşul şi Hebe sunt ocupate in prezent doar 45.

După ce până acum staţiunea a supravieţuit din biletele compensate pentru pensionari, anul acesta sistarea subvenţionărilor i-a pus la grea încercare pe managerii hotelurilor. Vestea că vor avea probleme a ajuns la manageri încă din ianuarie când Comisia Europeană a  interzis acest tip de promovare, considerat ajutor de stat, şi a insistat asupra găsirii unor formule mai puţin directe, de genul tichetelor de vacanţă sau al ofertelor promoţionale pentru seniori. Dar lovitura de graţie a sosit odată cu pachetul de măsuri anticriză ale guvernului care a tăiat cu totul programele subvenţionate, gândite  de ministerul de resort. Victime sigure au devenit în special hotelurile care fac parte din sistemul balneo-climateric susţinut de grupările sindicale, CNSLR-Frăţia şi BNS. În această situaţie se găseşte atât „Someşul" dar şi „Hebe", din Sângeorz-Băi.

Hotel „Someşul" 600 de locuri

La Hotelul Someşul, de 600 de locuri domneşte dezolarea. Hotelul este pustiu, la fel parcul şi parcarea din faţă. Ici şi colo se vede  câte un turist rătăcit. În hotel sunt cazaţi 23 turişti. Ileana Moldoveanu, directorul hotelului spune că situaţia este  dramatică: „ Vă daţi seama că anul trecut pe vremea asta aveam cazaţi 450 de turişti, cei mai mulţi pensionari veniţi prin casele judeţene de pensii şi agenţii de turism. Acum prin cele 600 de camere bate vântul", a mai spus directoarea.

Ileana Moldoveanu mai spune  că a sperat că vor funcţiona două programe guvernamentale  „Hai la băi" şi „Din respect pentru vârsta a treia", însă treaba nu a mers. „ Hai la Băi" include , 6 nopţi cazare, cu pensiune completă plus cinci zile de tratament la 500 de lei., din care pensionarul suportă doar jumătate. Celălalt este pe o perioadă de 12 zile, cu cazare, pensiune completă şi 7 zile de tratament oferite de Hotel. Preţul programului este 724 de lei. Nu a mers niciunul : „pentru că la Sângeorz-Băi vin oameni bolnavi, aici nu e Predealul Sper totuşi că vom rezista pentru că avem tarife foarte mici", consideră managerul hotelului „ Someşul".

Hotelul „Hebe" 900 de locuri

Hotelul Hebe, ridicat în 1960 a fost imaginea staţiunii Sângeorz-Băi decenii la rând. Practic, nu exista vreo ilustrată  trimisă din staţiune care să nu aibă imprimată imaginea acestui hotel. Acum pe cele 900 de locuri  stau doar 22 de turişti, toţi veniţi prin bilete de agenţie. Nici urmă de vreun pensionar, Managerul hotelului, Viorica Bodea spune că situaţia este disperată: „ Anul trecut aveam peste 400 locuri ocupate în iulie, acum avem exact 22 de turişti. Decizia Casei Nationale de pensii ne afectează pe o lungă perioadă de timp. Mai bine ar fi dat biletele din iarnă pe vară, pentru că la noi sunt scumpe utilităţ ile, cele mai ridicate din fostul lagăr socialist", mai explică Viorica Bodea. Ea mai spune că dacă statul nu va pune umărul acest gen de turism ar putea intra în faliment.

Un turist rătăcit

Maria Munteanu, este din Cluj-Napoca şi are 76 de ani. .Povesteşte că vine la Sângeorz-Băi din anul 1969, iar apele de aici i-au salvat în mai multe rânduri viaţa.„Nu e normal să fie aşa o mare pustietate aici. În urmă cu 25 de ani, aici parcă era un furnicar. E multă singurătate  doar că e compensată de preţurile mici şi serviciile foarte bune. Ce este important, oamenii sunt foarte drăguţi iar apa face minuni". Discutăm de minute bune, dar în holul hotelului nu este nimeni, nu a intrat şi nu a ieşit nimeni.

Managerii celor două hoteluri mai au o speranţă: reluarea contractelor cu CNAPS care a fost programată pentru data de 1 septembrie, contractele fiind valabile până pe data de 18 decembrie.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite