Bătrân mort sub căruţă lângă Castelul Dracula
0
Bătrânul a fost găsit sub nămeţi după lăsarea serii
Un bătrân de 81 de ani a fost descoperit aseară de către jandarmii montani de la Piatra Fântânele. Acesta era căzut într-o râpă, la aproximativ 1 km distanţă de Castelul Dracula, prins sub căruţa răsturnată
Bărbatul din Prundu Bârgăului lipsea de acasă de vineri. Fiul său a solicitat ieri ajutorul jandarmilor montani, îngrijorat de dispariţia bătrânului. După câteva ore de căutări în mai multe locuri şi terenuri pe care le are în proprietate familia bărbatului, acesta a fost găsit fără suflare, prins sub căruţa răsturnată, în apropiere de Castelul Dracula. Stratul de zăpadă măsoară 30-40 cm în zona respectivă. Poliţia face cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs moartea bătrânului.