Ancheta în cazul calului mort la festivalul de la Cormaia a fost preluată de Parchet: Cercetări pentru uciderea animalelor şi pentru schingiuire
0Ancheta în cazul calului Falko, care a murit în urma supunerii la un efort uriaș, în timpul unui un festival desfășurat la Cormaia, în Bistrița Năsăud, a fost preluată de Parchet.

Procurorii au mai adăugat o infracţiune la dosar, iar acum fac cercetări nu doar pentru uciderea animalelor, ci şi pentru schingiuire, potrivit Observator.
Falko a murit chiar sub ochii spectatorilor, din cauza epuizării, suferind o hemoragie pulmonară. Cu toate că evenimentul era autorizat, astfel de concursuri nu sunt clar regulamente.
Incidentul a strârnit valuri de indignare în mediul online. Iubitorii de animale cer interzicerea acestor concursuri, în care caii sunt adesea schingiuiți pentru performanțe și delectarea publicului.
Amintim că animalul, evaluat la 20.000 de euro, a murit duminică, la Cormaia, după ce tocmai câștigase cursa de tras bușteni la care participa, iar efortul i-a fost fatal.
Conform celor relatate de un matorul calul campion Falko a fost supus unei probe care presupunea mutarea unui buștean de trei tone, împreună cu un alt cal, pe o distanță de câțiva metri.
Forțat încă zece minute să mai tragă bușteanul, deși câștigase concursul
Mulți dintre competitorii săi nu au reușit să miște sarcina de pe loc. Regulamentul competiției stabilea că în cele două minute de concurs, câștigătorul este cel care parcurge cea mai mare distanță cu bușteanul, scrie Fanatik.
„Nu a fost însă de ajuns că două minute a făcut niște eforturi imense, spre deliciu celor peste 2000 de spectatori și spre fala proprietarului, l-au mai forțat zece minute să mai tragă bușteanul până la linia de sosire, deși asta o făcea un utilaj de obicei. După care l-au dezlegat și au venit să facă parada roată pe la mulțime, în aplauze, poze și filmulețe. Când au ajuns în dreptul meu la 10 metri, a căzut Falko. Am știut că moare. Și am plecat de acolo.”, a declarat fostul primar al comunei Feldru, martor la competiție.
De asemenea, Ștefan Sângeorzean, fost primar al comunei Feldru, a adăugat că „un medic veterinar ar fi constatat, că din cauza supra-solicitării, a efortului, au făcut calul o hemoragie, un infarct”.
„Dacă există un vinovat moral, acel vinovat e proprietarul”
Ștefan Sângeorzan este de părere că, din punct de vedere moral, responsabilitatea principală îi revine stăpânului calului.
„Dacă există un vinovat moral, acel vinovat e proprietarul, nimeni altcineva, nimeni nu l-a obligat să-și ducă la toate concursurile calul, nimeni nu l-a obligat să mai tragă 10 minute după ce s-a oprit concursul. Dar dacă nu există reglementări, nu înseamnă că a făcut ceva ilegal, dar vinovat moral consider că este proprietarul”, a spus, pentru Fanatik, Sângeorzan.