Administratorul public al Bistriţei a murit din cauza COVID-19. Nu era vaccinat

0
0
Ioan Peteleu a murit la vârsta de 54 de ani. FOTO Bistriţeanul
Ioan Peteleu a murit la vârsta de 54 de ani. FOTO Bistriţeanul

Administratorul public al municipiului Bistriţa, Ioan Peteleu, a fost confirmat cu COVID-19 în urmă cu mai puţin de două săptămâni. El se afla în izolare la domiciliu şi a decedat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, la vârsta de 54 de ani.

Ioan Peteleu era membru PNL şi a mai deţinut funcţiile de viceprimar al municipiului Bistriţa, între anii 2012-2014, şi de consilier municipal.

Vestea morţii sale a fost anunţată miercuri dimineaţă pe reţelele de socializare de către mai mulţi colegi de partid, printre care preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud şi primar al Bistriţei, Ioan Turc, preşedintele organizaţiei municipale PNL Bistriţa, viceprimarul Sorin Hangan, şi prefectul judeţului, Stelian Dolha, care au transmis mesaje de condoleanţe familiei.

Potrivit Agerpres, care îl citează pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, Petelu nu a fost internat în spital şi a decedat acasă. Totodată, potrivit sursei citate el nu era vaccinat împotriva COVID-19. 

Bistriţa


Ultimele știri
Cele mai citite