„Zidul ţigănesc“ din Baia Mare rămâne în picioare. Primarul, obligat să plătească o amendă de 6.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gardul de pe strada Horea a fost construit în anul 2011 Foto: Adevărul
Gardul de pe strada Horea a fost construit în anul 2011 Foto: Adevărul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat dreptate Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, în recursul formulat împotriva primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Astfel, completul ICCJ a decis că primarul trebuie să plătească  amenda de 6.000 de lei, pentru construirea gardului de pe strada Horea.

Chiar dacă instanţa a decis că acest gard este fapt de discrimanre, completul de judecată a hotărât ca singura urmare împotriva primarului să fie achitarea amenzii de 6.000 de lei, dată de către cei de la CNCD. Gardul construit în urmă cu doi, împrejmuieşte două blocuri cu locuinţe sociale în care locuiesc majoritatea persoane de etnie romă. 

Gardul va rămâne în picioare


După aflarea decizie instanţei, edilul a spus că nu va dărâma în niciun caz gardul. „Cred că s-a ales o soluţie de compromis care să mulţumească ambele părţi. Amenda am plătit-o a doua zi după ce am primit-o, toate procesele având la abază anularea ei. Nu mai are niciun rost să discutăm pe această temă. Ce pot să vă spun cu siguranţă este că gardul va rămâne în picioare. Noi am primit o recomandare de-al demola această construcţie, nu vom urma această recomandare şi gata“, a arătat Căîtălin Cherecheş. 


Decizia luată de către cei de la ÎCCj este definitivă şi vine după ce CNCD a făcut recurs în instanţă la decizia favorabilă dată de către Curtea de Apel Cluj.


Gardul de pe strada Horea a fost construit în anul 2011. Încă de pe atunci au apărut primele discuţii despre un posibil caz de discriminare a romilor, municipalitatea replicând că zidul a fost ridicat, de fapt, pentru protejarea copiilor. Construcţia lui a durat aproximativ două luni, iar costurile au fost acoperite din bugetul local. Subiectul a fost preluat şi în presa internaţională.

Pe aceeaşi temă:

Instanţa a decis. Gardul de pe Horea nu este considerat act de discriminare

„Zidul împotriva romilor“ a fost declarat legal şi rămâne în picioare

FOTO Reportaj BBC: Cum trăiesc familiile de ţigani în „ghetourile” din Baia Mare şi Tărlungeni

Fenomenul zidurilor împotriva ţiganilor se extinde în Europa. În Slovacia au fost ridicate 14 ziduri în ultimii cinci ani

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite