Români înșelați de o companie de telefonie mobilă. Mai multe reclamații la OPC

0
0

Mai multe reclamații de înșelăciune au fost înregistrate la o companie de telefonie mobilă. Oamenii au fost convinși că primesc un telefon gratis, doar cu prelungirea contractului. Surpriza a venit la prima factură.

Mai mulți români au fost înșelați de o companie de telefonie mobilă FOTO: Freepik
Mai mulți români au fost înșelați de o companie de telefonie mobilă FOTO: Freepik

Titiana Fălăuș, o femeie de 51 de ani din Baia Mare, a explicat pentru „Adevărul“ cum a ajuns să plătească o factură de aproximativ două ori mai mare, după ce a fost convinsă să primească un telefon, doar cu prelungirea contractului.

Potrivit ei, în timp ce își achita factura telefonică într-unul din magazinele din oraș, a fost abordată de o altă persoană ce părea a fi angajată a companiei de telefonie. „Am fost abordată de o doamna aparent foarte drăguță, care îmi oferea un telefon gratuit, fără implicarea unor costuri suplimentare. Așa îmi spunea, dar uimirea mi-a fost mare când am vrut să plătesc factură telefonică zilele acestea aveam în plus aproximativ 100 de lei”, spune ea. De altfel, mai spune femeia, nici nu avea nevoie de telefon. „Dar mi-am zis că poate o să mai fac poze, o să fie bun la ceva”, mai spune ea.

Surprize la prima factură

Însă după o lună, la prima factură, suma mult mai mare față de cea pe care o plătea până acum i-a atras atenția și s-a dus la magazinul respectiv din nou să ceară detalii. „Mi s-a spus că este rată pentru telefonul care de fapt fusese promis gratuit”, mai spune ea. „Au spus că nu se modifică absolut nimic. În plus, pe factură apărea rata 27 de lei. Atunci mă întreb ce semnifică restul, până la 97 de lei”, se mai întreabă ea retoric.

Băimăreanca mai arată că a semnat pentru o prelungire a contractului cu încă 24 de luni, iar acum știe că nu mai poate da înapoi.

Totuși, pentru că a fost o înșelătorie, s-a prezentat la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Maramureș, unde a depus o reclamație. „Chiar dacă am semnat un contract fără a citi cu atenție, chiar dacă nu ni se va face dreptate, măcar să oprim aceste înșelătorii”, mai spune ea.

Titiana nu este singura „victimă” a acestui mod de a face vânzări. „Alături mai era o bătrânică de 79 de ani care pățise la fel. Întrebând pe cei ce erau în cadrul acestui magazin de ce se permit aceste înșelătorii într-o companie - totuși renumită - ni s-a spus că sunt veniți de la București cei ce fac aceste contracte ”, mai arată femeia.

De altfel, după ce a făcut publică această pățanie pe rețelele de socializare, mai multe comentarii arătau că au pățit la fel, la aceeași companie. Alte patru persoane arătau că ele sau cineva în vârstă din familie a fost înșelate exact la fel.

Bătrână de 79 de ani, înșelată după aceeași metodă

Erzsebet Guti, femeia de 79 de ani care a fost și ea înșelată în acest fel, a relatat pentru „Adevărul“ că până acum plătea 54 de lei pentru acel abonament, iar acum plătește 175 lei. „M-am dus la magazin să plătesc și mi-au spus că am 175 de lei de plată. Am întrebat de ce și mi-au spus că am rată la telefon. Dar nici măcar nu a fost vorba de așa ceva. Mi-au spus că e bonus, că nu am nimic de plătit”, povestește ea.

Bătrâna trăiește dintr-o pensie din care nu și-ar permite să plătească lunar o asemenea sumă. S-a prezentat aproape zilnic la magazin, căutând-o pe cea care i-a făcut contractul și i-a dat telefonul. „După un timp mi-au spus că nu mai vine, că era de la București. Îi dădusem și o pereche de cercei cadou, pentru că mi s-a părut foarte drăguță doamna”, mai relatează Erzsebet Guti. „Acum m-au sunat și mi-au spus să fac o sesizare și să o trimit pe e-mail, dar eu nu am calculator și nici adresă de e-mail”, mai povestește ea.

Totuși, angajații magazinului au ajutat-o să facă sesizarea scrisă și a trimis-o la București, iar acum așteaptă să se rezolve situația.

Reprezentații companiei nu au transmis, deocamdată, un răspuns, la solicitarea „Adevărul“.

Baia Mare


Ultimele știri
Cele mai citite