Video Gest emoționant al unui ucrainean. A îngenuncheat și a sărutat pământul românesc după ce a fost salvat din Munții Maramureșului VIDEO

0
Publicat:

Doi cetățeni ucraineni, de 30 și 31 de ani, au fost salvați după patru zile pe care le-au petrecut în munții din Maramureș. Cei doi făceau parte dintr-un grup mai mare, care a pornit spre România, pentru a nu ajunge pe front.

Alarma s-a dat pe 18 aprilie, la ora 5.00 dimineața, anunțând că un grup de trei ucraineni s-a rătăcit în munți după ce aceștia au trecut granița ilegal și au nevoie de ajutor. O echipă de salvamontiști și polițiști de frontieră au pornit imediat în căutarea lor. Unul a fost găsit, însă ceilalți doi, nici urmă de ei. Căutările au încetat seara, dar între timp mai era căutat un grup de patru ucraineni care, la fel, au trecut granița ilegal în România.

Cei doi ucraineni au fost salvați după patru zile petrecute în munți FOTO Salvamont Maramureș
Cei doi ucraineni au fost salvați după patru zile petrecute în munți FOTO Salvamont Maramureș

Despre acest grup, echipa de slvatori a aflat după ce, pe traseu, au întâlnit unul dintre ei care era echipat și nu avea nevoie de ajutor.

Astfel, salvamontiștii și polițiștii de frontieră au început să-i caute și pe ceilalți. Doi dintre ei au fost găsiți astăzi, după ce au petrecut patru zile în munți, unde a nins, iar temperaturile au fost negative, ei nefiind echipați de munte.

Găsiți cu ajutorul elicopterului

Pentru că noi nu spunem niciodată "nu", astăzi după câteva ore de căutări în care am folosit elicopterul SMURD am reușit să găsim doi ucrainieni din grupul celor patru (zona Repedea - Poienile de sub Munte). Cei doi au 30 și 31 ani și sunt plecați din Ucraina din dată de 16 Aprilie. Ambii au fost predați echipajelor Ambulanței și respectiv SMURD veniți în sprijin”, a precizat Dan Benga, șeful Serviciului Județean Salvamont Maramureș.

Cei doi cetățeni ucraineni au fost predați echipajelor medicale  FOTO Salvamont Maramureș
Cei doi cetățeni ucraineni au fost predați echipajelor medicale FOTO Salvamont Maramureș

Când a fost coborât din elicopter băiatul de 31 ani care de-abia se mai deplasa, a îngenuncheat plângând și a sărutat pământul, ulterior strângându-ne în brațe pe fiecare și mulțumindu-ne că l-am salvat”, a mai relatat Benga.

Din păcate, despre primii doi căutați nu există informații. Se presupune că ar fi în viață și ar fi fost preluați de grănicerii ucraineni, dar informațiile sunt incerte.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite