Colecţia impresionantă de pipe păstrată într-un colţ al României. Povestea celui mai preţios exponat, celebra pipă a păcii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pipa păcii, obiect de mare valoare, se află în posesia Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Maramureş. De altfel, instituţia deţine o colecţie de 260 de pipe, din lemn, portelan, sticlă, coceni de porumb. Pipa Sacră a fost descoperită într-o ladă despre care se crede că a fost donată muzeului prin anul 1913.

Colecţia formată din 260 de piese a fost găsită după al Doilea Război Mondial, în timpul inventarierii colecţiilor distruse şi a celor care au putut fi salvate. Dintre cele mai valoroase se evidenţiază pipa păcii, însă colecţia numără piese care au şi strict rol decorativ, fiind interesantă varietatea din materialele din care sunt confecţionate.

”Deşi lutul nu a constituit niciodată un material ideal pentru confecţionarea de pipe, pentru că se înfierbântă şi crapă repede, preţul accesibil a făcut ca ele să domine producţia de pipe, aproape permanent. Abia apariţia spumei de mare va limita producţia acestui gen de pipe”, explică Janeta Cicoan, muzeograf la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare.

Aceasta mai arată că în colecţia muzeului există şi aceste pipe, confecţionate din spumă de mare. ”Pipa din spumă de mare este reprezentată în colecţia noastră, una dintre ele având dimesiuni destul de mari şi fiind decorată cu o scenă de luptă, fapt ce ne face să credem că a aparţinut unui personaj ce şi-a desfăşurat activitatea în armată. Nu trebuie uitat că cei care îşi comandau pipe erau şi cei care, probabil, impuneau o aumită temă a decorului”, mai precizează muzeograful.

Pipa din spumă de mare, doar pentru bogaţi

Despre pipele din porţelan, aceasta mai spune că se crede că aveau doar rol decorativ, pentru că se înfierbântau prea tare şi nu puteau fi folosite. ”În producţia de pipe de porţelan apar şi primele îmbunătăţiri, ele fiind confecţionate din mai multe bucăţi: bol, rezervor tuio, furtun şi muştiuc. Stilul Biedermeier va aduce şi pictura transpusă, acoperită cu glazură”, mai arată muzeograful.

Colecţia mai cuprinde şi câteva pipe confecţionate din sticlă, dar despre care, muzeograful spune că aveau strict rol decorativ, pentru că acestea nici măcar nu pt fi ţinute în mână când se înferbântă. Până la urmă, pipa confecţionată din spumă de mare pare a fi cea mai utilizată, după cum mai arată muzograful. Despre începuturile ei, însă, nu se cunosc multe detalii.

”Pipa din spumă de mare mai este cunoscută ca Venus a Mării, sau Zeiţa Albă. Date privind începuturile confecţionării acestora nu există cu certitudine, însă există mai multe legende. Se spune că regele Sobieski, elibertorul Vienei, ar fi văzut aici multe obiecte şi pipe sculptate în spumă de mare. Cert este că în secolul XVIII-lea a început manufacturarea acestora, iar oraşe ca Nurenberg, Paris, Praga, Budapesta Milano, Londra, dar mai ales Viena, se lăudau cu numărul mare de ateliere şi de sculptori care realizau pipe din spumă de mare”, completează Janeta Ciocan.

Acestea, însă, mai adaugă muzeograful, nu erau pentru omul de rând, din cauza preţului. Cel mai adesea, omul de rând îşi confecţiona  pipa din lemn.

Pipa păcii, una din cele mai importante piese

Una din cele mai valoroase piese din colecţie este, îns, pipa păcii, adusă de peste ocean. Despre aceasta, muzeograful mai spune că în America, a fost iniţial precedată de ritualuri şi că foarte târziu a devenit instrument de distracţie. F. Schuon consideră Pipa sacră, Calumetul, o sinteză doctrinală şi un instrument ritual pe care se axază viaţa spirituală a pielilor roşii. Indienii descriu calumentul ca pe o fiinţă umană. Era cel mai respectat obiect, un semn mistic al unirii intre natură şi zei, prin intermediul omului”, mai spune ea.

De altfel, ea arată că pe o hartă de acum trei secole a statului Mineasota era marcată o regiune cu numele Pământul sacru al păcii, o regiune formată din stânci de culoare rşie.

”Aici se adunau indienii şi îl sărbătoreau în fiecare an pe zeul suprem Ghitci Manito. Pe pământul sacru al păcii se intra numai după ce armele erau îngropate. Aici nimeni nu avea voie să se lupte. Se lua doar atât piatră câtă era nceseară pentru confecţionarea de noi calumete, care erau folosite apoi de către sfatul bătrânilor din triburi. Atunci când trebuiau să ia hotărâri majore, aceştia se adunau aşezându-se în cerc, aprindeau calumetul şi-l treceau de la un membru la altul, până când Manito îi lumina şi luau astfel cea mai bună hotărâre pentru interesele tribului”, mai explică Janeta Ciocan.

Spuma mării, denumirea populară a unui material cunoscut

Spuma mării este denumirea populară pentru silicatul de magneziu hidratat, material care din cauza porozităţii, poate pluti uneori pe mare. Mai este cunoscut ca ”piatra ponce”. Fiind o rocă moale, permite sculptarea cu uşurinţă a unor modele, oricât de fanteziste.

Donatorul colecţiei, incert. Muzeografii fac doar speculaţii

Despre coelcţia de pipe de la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare nu se ştie cu siguranţă, dar se crede că a fost donată muzeului de către un anume Horacsek Laszlo, în 1913. ”În legătură cu donatorul putem face doar speculaţii. În 1904 îl găsim ca proaspăt membru al ”Asociaţiei muzeale băimărene”, Horacsek Laszlo fiind consilier al Ministerului de Finanţe.

Documentele muzeului nu mai păstrează despre acesta nicio notificaţie mai târziu, dar presupunem că el ar fi fost donatorul colecţiei, deoarece o colecţie de amploarea şi valoarea celei despe care vorbim nu putea fi decât donaţia unei persoane erudite şi în acelaşi timp bine situată material”, explică Janeta Ciocan, muzeograf la Muzeul Judeţan de Etnografie şi Artă Populară din Baia Mare.

Mai puteţi citi:

Legende din Maramureş. De unde vin denumirile râurilor Tisa, Iza şi Mara

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite