Cheile primelor 15 microbuze şcolare trimise în Maramureş, predate autorităţilor de vicepremierul Liviu Dragnea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa Millenium din centrul vechi al Băii Mari va găzdui în data de 25 august ceremonia de predare a primelor 15 microbuze şcolare trimise în Maramureş pentru elevii din tot atâtea unităţi şcolare.

Evenimentul va debuta la ora 09:00, după care de la ora 09:30 ministrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Liviu Dragnea (care revine în Maramureş după 10 zile) va avea o întâlnire cu primarii din Maramureş. Urmează, conform programului, o întâlnire cu presa în jurul orei 12:00.

Vă reamintim că în data de 15 august vicepremierul României, Liviu Dragnea s-a aflat în Maramureş pentru a lua parte la procesiunea religioasă de la Mănăstirea Moisei, respectiv la slujba oficiată la Mănăstirea Sfânta Ana din Rohia.

 Avem una dintre cele mai importante vizite din acest an pe palier administrativ din partea vicepremierului României, o vizită îndelung aşteptată de către primăriile din Maramureş şi care vine să rezolve multe dintre problemele cu care judeţul se confruntă.

Comunităţile care beneficiază în prima fază de mijloace de transport pentru elevi sunt Băiuţ, Băseşti, Budeşti, Copalnic Mănăştur, Fărcaşa, Ieud, Poienile de sub Munte, Recea, Săcălăşeni, Satulung, Şieu, Şişeşti, Suciu de Sus, Vadu Izei şi Valea Chioarului. 

”Vorbim despre un prim val de microbuze şcolare, urmând ca, în perioada octombrie - decembrie 2014 să fie repartizate şi către restul de 21 de comunităţi. Aceste microbuze sunt vitale pentru transportul elevilor şi vor duce la reducerea cheltuielilor administraţiilor publice locale. 

Totodată, sunt vitale pentru reţeaua de învăţământ din judeţul Maramureş, deoarece un număr cât mai mare de microbuze şcolare va spori confortul elevilor şi, dat fiind faptul că sunt autovehicule noi, vor asigura o siguranţă sporită pentru copii. 

Avem în acest moment foarte multe microbuze şcolare vechi în uz, iar înlocuirea lor reprezintă un real folos pentru comunităţile locale”, a declarat preşedintele PSD Maramureş şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea.

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite