Bal cartabil „Bănuţ pentru sufleţel”. Banii vor fi folosiţi pentru renovarea unei case de tip familial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Balul caritabil a ajuns la a XVI-a ediţie
Balul caritabil a ajuns la a XVI-a ediţie

Rotaract Club Baia Mare organizează cea de-a XVI-a ediţie a balului caritabil „Bănuţ pentru sufleţel”. Evenimentul va avea loc în 8 decembrie 2018, la restaurantul „Casa Crişan” din Baia Mare, de la ora 19.00.

Este a patra ediţie în care evenimentul este organizat ca bal, după ce ani la rând, evenimentul a fost organizat ca spectacol caritabil. „Bănuţ pentru sufleţel” este cel mai longeviv proiect organizat de Rotaract Club Baia Mare.  „Evenimentul este o tradiţie atât pentru clubul nostru cât şi pentru băimărenii care, în prag de sărbătoare, vin cu drag la balul caritabil. Astfel, vă oferim un cadru mai intim unde putem să ne cunoaştem mai bine, să interacţionăm şi să vă oferim ocazia să ne ajutaţi prin tombolă şi licitaţie”, spune ştefania Ungureanu-Bujor, unul dintre organizatori.

Preţul unui bilet este de 150 de lei, iar în cadrul balului este organizată o tombolă, dar şi o licitaţie. Sunt 20 de obiecte pentru tombolă şi alte şapte pentru licitaţie. „La cinci bilete achiziţionate în cadrul tombolei, primiţi automat un golden ticket, care va fi alocat la tombola specială, unde vă aşteaptă un premiu deosebit! Nici licitaţia nu se lasă mai prejos! Avem obiecte de artă şi decorative de mare calitate, unicat, care abia aşteaptă să îşi găsească noii proprietari! Ne e drag tare de oamenii care au realizat aceste obiecte, artişti şi meşteşugari locali care şi-au transpus harul şi vi-l dăruiesc cum ştiu ei mai bine”, mai arată organizatorii evenimentului.

Banii strânşi în cadrul evenimentului vor fi folosiţi pentru renovarea Casei de Tip Familial nr 1, pentru copii cu dizabilităţi. „Este o nouă provocare pentru noi, aceşti copii având nevoie de spaţii gândite pentru nevoile lor, adaptate la personalităţile şi comportamentele pe care le au. Sperăm să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor şi, alături de partenerii noştri, să reuşim să le oferim un spaţiu util şi plăcut”, mai arată organizatorii evenimentului.

Mai puteţi citi:

Tehnologii inovative în domeniul apelor uzate. Energie termică şi electrică, obţinute din nămol rezidual

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite