Atenție la urși! Ce să faci ca să eviți întâlnirea cu sălbăticiunile pe traseele montane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiștii maramureșeni trag un semnal de alarmă cu privire la apariția unor urși, pe traseele montane frecventate de turiști. De asemenea, ei transmit și un set de reguli de respectat pe munte, pentru a evita o întâlnire cu sălbăticiunile.

Urmele urșilor au fost descoperite de salvamontiști  FOTO Salvamont Maramureș
Urmele urșilor au fost descoperite de salvamontiști FOTO Salvamont Maramureș

Salvamontiștii maramureșeni au găsit urme de urși în zona Izvoare, spre vârful Igniș din Maramureș, pe un traseu marcat. „Salvatorii montani aflați în serviciul de permanență în baza Salvamont Izvoare au verificat indicatoarele , unele dintre ele (inclusiv stâlpii pe care erau montate acestea) fiind distruse de animal”, arată ei.

Traseul respectiv este unul relativ ușor și este frecvent circulat de turiști, motiv pentru care salvatorii montani fac cunoscut un set de reguli pentru a evita întâlnirea cu animalele sălbatice, pe traseele montane.

Ce reguli să respecți pe munte

- Nu părășiți niciodată potecă marcată. Animalele sălbatice evita zonele frecventate de oameni. Astfel minimizați riscul de a va întâlni cu ele.

- Nu mergeți singur pe munte. O simplă discuție cu partenerul este de multe ori suficientă pentru a ține animalele sălbatice la distanță. Puteți de asemenea să strigați din când în când sau să luați la dumneavoastră un fluier pe care să îl țineți la îndemână.

- Țineți câinii de companie legați în lesă. Aceștia pot agită animalele sălbatice și le pot trimite înspre dumneavoastră.

- Luați cu dumneavoastră și țineți la îndemână spray-ul pe baza de piper și/sau emițătorul de ultrasunete împotriva animalelor sălbatice. Acestea sunt foarte mici și compacte și pot fi de un real folos, dar atenție când pulverizați cu sprayul, vântul să nu întoarcă jetul de piper către dumneavoastră.

Ce a rămas pe un copac, după ce un urs s-a frecat de trunchiul lui  FOTO Salvamont Maramureș
Ce a rămas pe un copac, după ce un urs s-a frecat de trunchiul lui FOTO Salvamont Maramureș

- Evitați să faceți plimbări seară târziu sau noaptea. Animalele sunt mult mai active în această perioada;

- Dacă întâlniți un pui de urs, nu răspundeți curiozității și dorinței lui de joacă și de a se apropia de dumneavoastră, schimbați direcția și încercați să vă îndepărtați de el, în 99% din cazuri ursoaica îl veghează ascunsă în apropiere și nu va ezită să va atace dacă vede că vă apropiați de el;

- Dacă un urs dă semne că vrea să vă urmărească, abandonați gradual, haine , alimente care să îl facă curios să le analizeze și care să îl întârzie sau să îl oprească din urmărire; 

Recomandăm precauție în deplasare Pentru orice probleme întâmpinate nu ezitați să sunați la 0SALVAMONT (0725826668) și la 112!”, mai transmit salvatorii montani maramureșeni.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite