Aproximativ şapte pacienţi pe oră au fost internaţi, în 2015, în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean Baia Mare  Foto: Adevărul
Spitalul Judeţean Baia Mare  Foto: Adevărul

La începutul anului 2015, statisticile arată că pragul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a fost trecut de zeci de mii de pacienţi, iar aproximativ 51.000 dintre aceştia au rămas internaţi pe spitalizare continuă sau spitalizare de zi.

Un număr însemnat de pacienţi au consultat şi medicii din Ambulatorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, revenind, în medie, 5.634 de pacienţi/ medic, la bilanţul unui an. Astfel, totalul consultaţiilor înregistrate în Ambulator a fost de 225.563, crescând cu aproximativ 12% faţă de anul precedent.

Totodată, a crescut şi numărul pacienţilor din judeţele limitrofe care aleg Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare. Dacă la început ponderea cea mai însemnată venea din Satu Mare şi Sălaj, acum au început să vină şi pacienţi din Bistriţa, a explicat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, ec. Sorina Pintea. Mai mult, conducerea unităţii spitaliceşti a explicat că a existat un caz în care un pacient a venit din Cluj pentru o intervenţie pe Secţia de Chirurgie Toracică din Baia Mare.

Gradul de ocupare este foarte mare în întreg spitalul, astfel, din 820 de paturi existente pentru acuţi, astăzi sunt ocupate 778 de paturi, în timp ce media internaţilor a fost de aproximativ 770/zi în cursul săptămânii trecute. Cele mai solicitate secţii sunt cele de Cardiologie, Neurologie, Medicină Internă, Hematologie şi Ginecologie.

Şi numărul naşterilor a crescut cu 270 faţă de anul trecut. 

Mai puteţi citi:

Ceaiuri interzise gravidelor. Care sunt plantele care pot provoca avortul spontan

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite