Accident extrem de grav în Maramureş. Autocar plin cu turişti polonezi, intrat într-o casă. Şoferul a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autotcarul s-a izbit într-o casă     Sursa foto: Vasile Dale
Autotcarul s-a izbit într-o casă     Sursa foto: Vasile Dale

Un autocar plin cu turişti a ieşit de pe partea carosabilă şi a intrat într-o casă. Cel puţin opt persoane au fost rănite şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Echipele de intervenţie sunt la faţa locului.

UPDATE 4: Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Maramureş, bărbatul în vârstă de 64 de ani, aflat la volanul autocarului, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, parcurgând pe acostament şi şanţ o distanţă de 44,20 de metri iar, ulterior, a intrat în coliziune cu gardurile unor imobile, oprindu-se în peretele şi terasa de beton, de la nivelul superior a unui imobil.

„În urma evenimentului rutier au rezultat şapte victime, fiind vorba de doi bărbaţi de 45 şi 49 de ani, respectiv cinci femei cu vârste cuprinse între 32 şi 70 de ani, toţi din Polonia. Persoanele vătămate au rămas internate la spital sub supraveghere medicală.

În continuare, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, arată IPJ Maramureş.

UPDATE 3: Şoferul autocarului înmatriculat în Polonia a fost declarat decedat. 

UPDATE 2: Conform ultimelor informaţii, opt persoane au fost transportate la spital. Cinci la spitalul Borşa şi altele trei la Spitalul Vişeu de Sus.

Restul persoanelor implicate în eveniment se află la o pensiune din zonă.

UPDATE 1:  Din informaţiile disponibile în acest moment, în autocar erau 51 cetăţeni polonezi. Conducătorul autocarului este inconştient, în curs de resuscitare, iar restul pasagerilor sunt conştienţi. 

Au fost suplimentate forţele de intervenţie, astfel: ISU BN - 2 EPA, 1 ATPVM.

Martorii spun că au intervenit până la sosirea echipelor de intervenţie pentru a-i scoate pe turişti din autocar. Au folosit o scară cu ajutorul căreia i-au scos prin geamurile autocarului, spun ei.

Primele manevre de resuscitare au fost efectuate de către trei elevi subofiţeri, aflaţi în prima lor zi de practică, ce erau în zonă alături de Timis Gabriel, de la SP Viseu de Sus. Aceştia au acordat primul ajutor şi manevrele de resuscitare şoferului, până la sosirea echipajelor medicale. Ei se aflau în afara programului lor de lucru, dar erau în zonă.  

Ştire iniţială:

Un grav accident a avut loc în marţi, 5 iulie, la Moisei, în Maramureş. Un autocar plin cu turişti din Polonia a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a izbit într-o casă.

Din primele informaţii, sunt opt victime, dintre care o persoană în stop cardio respirator, trei persoane au fost transportate la CPU Borşa, iar alte două persoane primesc îngrijiri medicale la locul evenimentului. Ceilalţi pasageri nu par să aibă probleme deosebite. Restul persoanelor implicate în eveniment au fost preluate de un autocar, pus la dispoziţie de autorităţile locale, urmând a fi cazate la o pensiune din zonă.

A fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur sens, alternativ. Poliţia este la faţa locului şi asigură dirijarea circulaţiei.

Forţele de intervenţie se deplasează spre locul evenimentului cu două autospeciale de singere cu apă şi spumă, două maşini de descarcerare, trei EPA SMURD, 1 TIM, o autospecială pentru transport victime multiple, patru ambulante SAJ şi un elicopter.

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

Ministrul Sănătăţii, despre obligativitatea măştii, după creşterea numărului de infectări: „Mizez pe un parteneriat cu populaţia” VIDEO

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite