Un singur băieţel născut natural de la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Duma a născut un băieţel perfect sănătos
Irina Duma a născut un băieţel perfect sănătos

Dacă unii băcăuani au băut şampanie şi s-au distrat copios la restaurante în noaptea dintre ani, pe Irina Duma din Valea Seacă Revelionul a prins-o în sala de naşteri. La ora 5.15, pe data de 1 ianuarie 2010, ea a adus pe lume un băieţel de 3,600 de grame, perfect sănătos.

Băcăuanca a spus că se aştepta să nască în Ajunul  Crăciunului, însă cel mic nu s-a grăbit să vină pe lume. „Eram pregătită ca micuţul meu să vină ca un cadou de Moş Crăciun, dar el s-a încăpăţănat să se nască în prima zi a anului. L-am născut natural şi este perfect sănătos. Cred că este un semn de la Dumnezeu că va fi foarte norocos în viaţă“, a spus încântată proaspăta mămică.

Părinţii nu s-au hotărât încă ce nume va purta bebeluşul. „Mai am o fetiţă de şase ani, care-şi doreşte să-i spunem Cosmin, dar tatăl vrea să-l cheme George. În niciun caz nu-i vom spune Vasile, chiar dacă s-a născut în zi de sărbătoare“, a adăugat Irina.

Medicii spun că prima zi a lui 2010 a fost una liniştită în privinţa naşterilor. „Anul trecut aveam cel puţin patru naşteri până la ora 2.00 în prima zi a anului 2009. Anul acesta abia în cursul zilei de 1 şi pe 2 s-au născut alţi doi băieţei şi nouă fetiţe“, a menţionat una din asistentele maternităţii. Majoritatea mămicilor au preferat operaţiile de cezariană. „Multe femei cred că este mai uşor să naşti prin cezariană dar, mai târziu pot apărea complicaţii şi nu este o naştere la fel de sănătoasă precum cea naturală. Mai mult, mămicile nu-şi pot ţine în braţe copilul în primele zile“, ne-a declarat Luminiţa Munteanu, medic. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite