Un bărbat a decedat la biserică, în timpul slujbei. Preotul a continuat liturghia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul şi-a găsit sfârşitul în timpul slujbei de duminică
Bărbatul şi-a găsit sfârşitul în timpul slujbei de duminică

Un băcăuan, de 57 de ani, a decedat chiar în Casa lui Dumnezeu. Sfârşitul vieţii sale a avut loc în biserica "Învierea Domnului" din municipiul Bacău, în timpul slujbei de duminică.

Bărbatului i s-a făcut brusc rău iar un medic, aflat la slujbă în acel moment, i-a acordat primul ajutor şi a anunţat ambulanţa.

Preotul Petru Dinu susţine că nu a ştiut de tragedie, acesta fiind şi motivul pentru care nu a oprit nicio secundă slujba.

"Eram în altar, iar în biserică erau 1000 de oameni. De unde să ştiu eu că a murit cineva? Fireşte că am continuat slujba, pentru că medicii erau cu treaba lor, iar noi cu ale noastre. Eu nu am de unde să ştiu ce boli are fiecare om care intră în biserică", a afirmat preotul Dinu.

Medicii de la ambulanţă s-au chinuit mai bine de 30 de minute să readucă omul la viaţă, însă nu au putut decât să constate decesul.

Corpul neînsufleţit al bărbatului este depus la capela bisericii în care a închis ochii.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite