Stoica, avocat pe mulţi bani publici la Bacău
0
Direcţia Silvică l-a plătit pe fostul ministru al Justiţiei să apere instituţia băcăuană într-un proces în care nici nu era implicată.
Direcţia Silvică Bacău a dat din bugetul propriu 80.000 de euro, onorariu către firma de avocatură a lui Valeriu Stoica, fost ministru al Justiţiei. Asta în condiţiile în care instituţia băcăuană nu era parte în procesul dintre Comisia Judeţeană de Fond Funciar şi Paltin Sturdza, cel care a solicitat retrocedarea a 34.000 de hectare de pădure din zona Comăneşti. „Noi am intrat în acest proces de partea Comisiei Judeţene de Fond Funciar ca să nu pierdem pădurea. Este un interes comun“, a explicat Gheorghe Mănăilă, directorul Direcţiei Silvice Bacău.
Dosarul se află de un an pe masa magistraţilor Judecătoriei din Sfântu Gheorghe. Paltin Sturdza este reprezentat în instanţă de Ioan Adam, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Braşov, iar directorul Direcţiei Silvice spune că l-a ales pe Valeriu Stoica pentru că „era nevoie de un om greu, de acelaşi calibru“. Carmen Dudaş, juristul Direcţiei Silvice Bacău afirmă că decizia ca instituţia să fie apărată în proces de Stoica a fost luată de directorul Mănăilă. „Există un contract parafat între director şi Casa de Avocatură a lui Valeriu Stoica. Nu ştiu de ce nu au reprezentat instituţia juriştii noştrii în acest proces“, a declarat juristul Dudaş.
Direcţia Silvică are jurişti
Gheorghe Savu, şeful Direcţiei în urmă cu trei ani, recunoaşte că s-a bazat doar pe propriul compartiment juridic. „Eu m-am bazat numai pe juriştii instituţiei în care am avut încredere şi am câştigat multe procese“, a afirmat fostul director. În urma controlului Curţii de Conturi din luna iunie la Direcţia Silvică Bacău s-a constatat că angajarea unui avocat pe sume uriaşe este un „fenomen negativ, ineficient în utilizarea banului public“. Valeriu Stoica nu a putut fi contactat telefonic.
„Nu este de interes această discuţie pentru mine, de aceea nu o putem continua“, a afirmat Mirela Cristea, director al Casei de Avocatură Stoica & Asociaţii.





















































