Şeful fondurilor europene pe Moldova, după ce încasează 100.000 de lei şpagă de la Costel Căşuneanu: „Săru' mâna!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Apostol a primit în conturile Asociaţiei Top Sport Bacău 100 de mii de lei, ceruţi şpagă de Romeo Stavarache milionarului Costel Căşuneanu, pentru eliberarea unei autorizaţii FOTO Mircea Merticariu
Constantin Apostol a primit în conturile Asociaţiei Top Sport Bacău 100 de mii de lei, ceruţi şpagă de Romeo Stavarache milionarului Costel Căşuneanu, pentru eliberarea unei autorizaţii FOTO Mircea Merticariu

Au apărut primele stenograme ale discuţiilor dintre inculpaţii din dosarul în care a fost trimis în judecată Romeo Stavarache, primarul suspendat al Bacăului, aflat în arest preventiv. Edilul i-a cerut lui Costel Căşuneanu 100.000 de lei pentru eliberarea certificatului necesar construirii unui centru de afaceri.

Procurorii DNA au dispus vineri trimiterea în judecată a inculpaţilor Romeo Stavarache, Liviu Goian şi Liviu Cenuşă, în stare de arest preventiv şi a lui Costel Căşuneanu şi Constantin Apostol, în libertate.

Astăzi, 28 iulie, Curtea de Apel Bacău a acceptat propunerea procurorilor băcăuani, de menţinere a arestului preventiv în cazul primarului băcăuan, a verişorului său, Cenuşă, patronul Ziarului de Bacău, şi a lui Liviu Goian, care deţine televiziunea 1 TV Bacău.

Romeo Stavarache este trimis în judecată pentru cinci infracţiuni de luare de mită. Cei 100 de mii de lei, ceruţi şpagă de la Costel Căşuneanu, pentru eliberarea unei autorizaţii de urbanism, au fost viraţi de omul de afaceri în contul Asociaţiei Top Sport Bacău, condusă de Constantin Apostol, şeful Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est. 

Realitatea.net: 

CONSTANTIN APOSTOL : Mă gândeam să vorbesc, să-l chemăm pe Căşuneanu încoace, bă!
ROMEO STAVARACHE : Păi, cheamă-l, ia vezi, vorbeşte cu el.
C.A.: Să îl chem pentru mâine?
R.S.: Cheamă-l pentru mâine, eu sunt aici. Ne gândim, noi trebuie să facem neapărat, măcar salariile să dăm barem, la băieţii ăştia, au 500 de milioane noi, cât le trebuie? Un miliard jumate, nu?
C.A.: Bine, te sun! Când te întorci de la Iaşi?
R.S. : Ei, mă întorc... ia vezi un pic, totuşi vezi ce vrea. El a venit la... la... la... ăsta la... certificat de urbanism!
C.A. : Îhî!
R.S. : Ştii?
C.A. : Da!
R.S. : Pentru Centru! Dar nu i l-am dat.
C.A. : De ce?
R.S. : Pentru că nu i-l dau, de exemplu. Îţi spun eu.
C.A. : Îi dezastru dacă nu i-l dai, mă!
R.S : Da... dar ştii că procesul lui S. l-a întors înapoi?
C.A.: Cum?
R.S. : Ştii cu procesul lui S.?
C.A. : Da, dar ce are una cu alta?
R.S. : Păi, are... că sunt în litigiu... acuma. Deci, el nu mai este achitat, acum s-a întors la judecată pentru pe baza aia... Eh... vorbim!

CĂŞUNEANU COSTEL: Ce faceţi domnu’ preşedinte?
APOSTOL CONSTANTIN : Am onoarea, excelenţă! Îmi cer scuze, eram într-o întâlnire, într-o şedinţă şi acuma am terminat. Îmi cer scuze că n-am reuşit să... Ce să fac? La Piatra!
CĂŞUNEANU COSTEL: La Piatra! Frumos! Eu îs catolic, plec din ţară...
APOSTOL CONSTANTIN : Să vă dea Dumnezeu sănătate!
CĂŞUNEANU COSTEL: Ăă... v-am dat o sută de mii astăzi! Am mai rupt eu de pe acolo, de pe acolo, zic să...
APOSTOL CONSTANTIN : Săru’ mâna! Mulţumesc frumos!
Sursa: Rechizitoriu DNA


Pe aceeaşi temă:

FACSIMIL Romeo Stavarache, primarul Bacăului, a fost reţinut de DNA pentru luare de mită. Costel Căşuneanu, urmărit penal în dosar pentru dare de mită

VIDEO Curtea de Apel Bacău a decis menţinerea primarului Romeo Stavarache în arest preventiv. Edilul a fost trimis în judecată pentru luare de mită

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost trimis în judecată de DNA Bacău în stare de arest preventiv

FOTO VIDEO Dumitru Sechelariu, comemorat cu lăutari şi discursuri despre corupţia administraţiei condusă de primarul Romeo Stavarache

Sechelariu, Stavarache şi blestemul funciar din centrul Bacăului. Ambii primari, băgaţi la apă de acelaşi teren

UPDATE FOTO Sechestru pe averea lui Romeo Stavarache. Procurorii vor să recupereze 2,39 milioane de lei, luaţi şpagă de primarul băcăuan

VIDEO EXCLUSIV Romeo Stavarache, primarul Bacăului, rămâne după gratii

UPDATE Avocatul Cristian Cojocaru, apărător în „Lotul Stavarache“, trimis în judecată de DNA Bacău pentru trafic de influenţă

UPDATE Romeo Stavarache, judecat astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii DNA îl consideră pericol public şi cer menţinerea în arest

Romeo Stavarache, suspendat de Prefectura Bacău din funcţia de primar, în urma arestării sale

INTERCEPTĂRI Romeo Stavarache a fost arestat preventiv pentru încălcarea condiţiilor eliberării sub control judiciar: "Vino să-l iei pe taică-tu la Poliţia..."

Familia primarului Bacăului, Romeo Stavarache, îngropată de dosare, sub tunurile procurorilor DNA

„Famiglia” lui Romeo Stavarache: Cum învârtea baronul de Bacău şpăgile prin trusturi de presă „de casă” şi prin şeful fondurilor europene din Moldova

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite