Procurorii au întocmit dosar pentru un vânător care şi-a împuşcat un coleg

0
0

Poliţiştii băcăuani au întocmit, luni, dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele unui vânător în vârstă de 53 de ani care şi-a împuşcat un coleg, om de afaceri din Bacău, în timpul unei partide de vânătoare, victima ajungând în stare gravă la spital cu o rană la coapsă.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, un vânător de 66 de ani, om de afaceri din judeţul Bacău, a fost împuşcat accidental în picior de către un bărbat de 53 de ani, în timpul unei partide de vânătoare organizată pe fondul de la Scorţeni, scrie Mediafax.

Victima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale.

"Armele şi muniţia celor opt membri vânători care au participat la vânătoarea respectivă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În acest caz, pe numele bărbatului de 53 de ani a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Vânătorul împuşcat de colegul său se află în continuare internat în spital, medicii spunând că este în afara oricărui pericol în urma intervenţiei chirurgicale.

Bărbatul de 66 de ani împuşcat la vânătoare este proprietarul unei pensiuni turistice din judeţul Bacău şi imediat după incident a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Bacău


Ultimele știri
Cele mai citite