Poliţiştii au dat năvală în blocul NATO din Buhuşi
0
Polițiști, însoțiți de luptători de la Serviciul de Intervenție Rapidă al I.P.J. Bacău și de jandarmi au descins vineri, în "blocul NATO" din Buhuşi. Totul în baza autorizațiilor de percheziție emise de Judecătoria din localitate.
Au fost percheziţionate șase locuințe şi au fost ridicate, în vederea cercetărilor, mai multe bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea unor infrațiuni de furt din locuință și din societăți comerciale, acte şi documente de identitate care aparţin unor victime ale infracțiunilor de furt, precum și documente de identitate ce prezentau aparența unor falsuri.
"A fost identificată o persoană care se sustrăgea cercetărilor iar șase persoane cu vârste cuprinse între 16 și 31 de ani au fost conduse la sediul Poliției Orașului Buhuși. Polițiștii efectuează cercetări pentru documentarea activității infracționale a suspecților, urmând a înainta unității de Parchet propuneri legale", a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău.
Blocul NATO din Buhuşi este cunoscut ca unul dintre cele mai rău famate imobile din judeţul Bacău. Majoritatea locatarilor au fost, în decursul timpului, cercetaţi pentru diverse infracţiuni.