Patru persoane au murit, între care și doi copii, după ce un tren a lovit o mașină

0
Publicat:

La ieşirea din halta de mişcare Orbeni (județul Bacău), trenul IR 1754 a lovit duminică, în jurul orei 15:21, un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT), iar în urma impactului au rezultat patru victime, a anunţat duminică CFR.

Accident deroviar  FOTO Arhivă
Accident deroviar FOTO Arhivă

„În cursul acestei zile, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în comuna Orbeni, în urma unui apel care anunța faptul că un autoturism a fost lovit de tren. De urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, pentru care, din nefericire, s-a declarat decesul. Este vorba despre doi minori și doi adulți,” a transmis ISU Bacău.

Trenul IR 1754, care circulă în relaţia Suceava - Bucureşti Nord, va staţiona la locul accidentului rutier până când organele abilitate finalizează toate procedurile necesare, care se impun în astfel de situaţii. Semnalizarea automată de la trecerea la nivel cu calea ferată funcţiona în condiţii normale, iar următorul tren care este programat să tranziteze zona respectivă este IR 1543, în jurul orei 17.00”, informează administratorul de infrastructură, într-un comunicat citat de Agerpres.

În acest moment circulaţia feroviară între alta de mișcare Odorhei şi halta de mișcare Sascut este închisă pe ambele fire, traficul urmând a fi reluat după finalizarea demersurilor organelor abilitate, a precizat CFR

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite