O gravidă şi alţi doi pacienţi, duşi de urgenţă cu elicopterul la Spitalul Judeţean din Bacău
0
O femeie însărcinată din localitatea băcăuană Podu Turcului şi alţi doi pacienţi vor fi preluaţi cu elicopterul şi duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău, după cum a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.
Raed Arafat a spus că în elicopter se află o echipă SMURD, care îi va asista pe gravidă şi pe ceilalţi doi pacienţi până la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Acesta a mai prcizat că femeia însărcinată este preluată de echipajul SMURD de la un spital, pentru a fi dusă într-o unitate medicală de un nivel de competenţă mai ridicat, potrivit Mediafax.
Raed Arafat a mai spus că fiecare caz urmează să fie analizat, iar dacă la pacienţi nu se poate ajunge cu ambulanţe, vor fi trimise elicoptere pentru a-i preluat, în cazul în care sunt condiţii bune de zbor.
Secretarul de stat a mai spus că elicopterul ar putea fi trimis, după ce îi va transporta pe cei trei pacienţi la Bacău, pentru preluarea a doi bătrâni din Insula Mare a Brăilei, care trebuie duşi la un spital. Arafat a precizat că a vorbit cu prefectul judeţului şi cu şeful Inspectoratului petnru Situaţii de Urgenţă să evalueze situaţia şi să anunţe dacă la cei doi bătrâni nu se poate ajunge cu ambulanţa.























































