Bacău: PORTRET/ Florina Găzdaru, de la Motanul Încălţat la Zoe
0Actriţa slujeşte scena Teatrului „Bacovia“ din Bacău de peste 23 de ani şi a încântat publicul spectator din toată ţara cu zeci de roluri.
De mică s-a simţit atrasă de domeniul artistic. În şcoala generală a făcut gimnastică, apoi a cochetat cu baletul, iar în timpul liceului a făcut dans modern. Fiind o fire energică, a ştiut că nu va putea niciodată să profeseze o meserie mai „liniştită“.
Florina Găzdaru a avut primul contact cu scena în timpul adolescenţei, când s-a înscris în trupa de teatru a Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri“. În clasele a XI-a şi a XII-a a participat la Cântarea României unde a luat premiu pentru recitare. De aici şi până la a urma o carieră în lumea teatrului nu a mai fost decât un pas.
A devenit actriţă la 18 ani
„La unul din aceste concursuri, în juriu se afla şi actorul Florin Zăncescu. După ce m-a văzut cum recit m-a întrebat dacă nu vreau să dau la teatru. Aşa a început totul“, povesteşte Florina. Din păcate, admiterea la facultate a fost un eşec. A picat cu brio după ce s-a clasat pe locul şase, iar numărul admişilor a fost doar de patru. Nu s-a lăsat însă doborâtă de eşec şi nu a vrut să renunţe în niciun moment la dorinţa de a fi actriţă. După două luni, a dat concurs la Teatrul „Bacovia“ pentru postul de actor corp ansamblu pe care l-a luat cu succes.
„Vroiam să fac teatru neapărat. Nu este o meserie la care să renunţi aşa uşor. La 18 ani am intrat într-o lume străină, fără să cunosc pe nimeni şi fără să fiu pregătită foarte bine pentru viaţă. Încet, încet am început însă să mă obişnuiesc. Scena m-a maturizat“, a povestit actriţa.
În cei peste 23 de ani de teatru a jucat zeci de piese, a interpretat zeci de roluri şi a delectat cu jocul ei scenic atât publicul matur, cât şi pe cel aflat la vârsta copilăriei. A fost Albă ca Zăpada sau Motanul Încălţat, dar şi Zoe din „O scriosare pierdută“ sau Clarice din „Slugă la doi stăpâni“.
Zoe, rolul preferat
Chiar dacă a fost angajată doar la Teatrul „Bacovia“, a jucat pe mai toate scenele din ţară. A mers alături de colegii ei în zeci de turnee şi festivaluri de teatru. A jucat în special roluri în piese de comedie şi recunoaşte că, în cariera sa a interpretat şi personaje care nu i-au plăcut foarte mult, dar a trebuit să îşi ducă până la capăt meseria de actor.
Are însă multe roluri pe care le îndrăgeşte. „Îmi place foarte mult rolul Zoe din «O scrisoare pierdută». Am văzut piesa la Teatrul «Bacovia» în 1988, când m-am angajat la teatru şi, pe atunci, în piesă juca Radu Beligan. Mi-a fost frică de acest rol pentru că aveam în minte superba piesă din acel an. Îmi place cum a ieşit, dar publicul decide“, a încheiat Florina Găzdaru.
Profil
Născută: 16 ianuarie 1970, la Bacău.
Studii: Facultatea de Teatru şi Televiziune „Babeş Bolyai“, Cluj-Napoca.
Familie: Este căsătorită, are o fetiţă.
Întrebări şi răspunsuri
Care este rolul care v-a solicitat cel mai mult?
Nu este un rol anume, ci un spectacol. Este vorba de piesa «Requiem», în regia lui Alexander Hausvater. M-a marcat din toate punctele de vedere. Timp de o lună am repetat câte zece ore pe zi. Un ritm alert şi foarte obositor dar, în final, a ieşit o piesă care a ridicat sălile din toată ţara în picioare.
Care este rolul pe care doriţi foarte mult să îl treceţi în cartea de vizită?
Mi-ar face mare plăcere să interpretez rolul Katarina din „Îmblânzirea scorpiei“, de Shakespeare. Este însă nevoie de un regizor care să vrea să pună în scenă această piesă, iar teatrul are nevoie de bani ca să plătească acest regizor.
Ce-i place
Florinei îi place ca în timpul liber să se plimbe cu fetiţa ei şi căţelul familiei prin parc. Când este acasă adoră să se uite la televizor la patinaj artistic. Nu ratează niciodată ocazia de a citi.
Ce nu-i place
Nu-i plac minciuna şi invidia şi nici vremurile pe care le trăieşte, pentru că simte de multe ori că speranţa de mai bine riscă să dispară. Urăşte să piardă timpul în mod inutil. Detestă faptul că actorul este privit, de foarte multe ori, ca un personaj de care societatea simte că se poate dispensa în orice moment.























































