62.000 de petarde, confiscate de la trei bărbaţi din Comăneşti
0
Poliţiştii au confiscat obiectele pirotehnice
Obiectele pirotehnice, pregătite pentru vânzare în perioada Sărbătorilor, au fost ridicate astăzi de către poliţişti.
Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu cei din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti şi cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au desfăşurat, azi, 21 decembrie a.c., 3 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane care au procurat materiale pirotehnice cu scopul de a le comercializa, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.
Poliţiştii au stabilit că obiectele pirotehnice au fost procurate în cursul lunii decembrie din complexe comerciale din ţară.
Bunurile găsite au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice, se arată în comunicatul IPJ Bacău.