Temperaturi ce pot atinge 36 de grade Celsius. Prefectura a luat primele măsuri
0
Instituţia Prefectului – judeţul Arad le cere instituţiilor abilitate să acţioneze pentru prevenirea efectelor negative ale temperaturilor extrem de ridicate asupra populaţiei.
Conform previziunilor meteorologice, în judeţul Arad se vor înregistra şi astăzi temperaturi ce pot atinge 36 de grade Celsius, după care va urma o uşoară răcire.
„Este foarte important ca persoanele vârstince şi cele cu probleme de sănătate să urmeze recomandările medicilor şi să se protejeze de temperaturile ridicate, să nu facă drumuri care nu sunt necesare şi să nu stea în soare. Instituţiile deconcentrate vor urmări modul cum angajatorii de stat sau privaţi vor respecta prevederile Ordonanţei de Urgenţă 99/2000 care reglementează măsurile ce trebuie luate de aceştia în caz de caniculă. Este vorba în special despre programul de lucru adaptat condiţiilor de temeratură şi de asigurarea hidratării corespunzătoare a lucrătorilor. De asemenea vor urmări condiţiile de păstrare şi comercializare a alimentelor astfel încât sănătatea consumatorilor să nu fie pusă în pericol. Recomandăm primăriilor să amenajeze puncte de hidratare pentru populaţie astfel încât să existe spaţii de refugiu pentru cei care au nevoie. Comitetele locale pentru situaţiile de urgenţă trebuie să se activeze şi să ia măsuri în special pentru prevenirea incendiilor de pădure. Dacă acestea totuşi se vor produce, structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt pregătite să le facă faţă inclusiv prin folosirea aeronavelor speciale pentru stingerea incendiilor”, a declarat Cosmin Pribac, Prefectul Judeţului Arad.
Măsurile prezentate de Prefectul Judeţului Arad trebuie aplicate în toate perioadele de caniculă ce vor veni în această vară.
Vă mai recomandăm: Canicula “a înroşit” telefoanele de la Ambulanţa Olt
Şoferii cu afecţiuni cardiace sunt sfătuiţi să nu conducă pe caniculă