Prăjitură cu dragoste, făcută de o profesoară pricepută: cum se prepară şi care sunt secretele
0
Ifigenia Alexandra Duma are 30 de ani, este profesoară de Română-Engleză, a terminat Facultatea de Litere şi are o mare pasiune pentru gătit, în general pentru dulciuri, de la torturi la prăjituri. Pentru Ziua Îndrăgostiţilor şi Dragobete ne recomandă „Love cake“.
Arădeanca Ifigenia Alexandra Duma spune că gătitul este o pasiune pe care a dezvoltat-o încă din copilărie. Ea se datorează mamei şi bunicii ei, care au gătit cu multă iubire pentru ea când era mică.
„Placerea mea de a găti cred că a început încă din copilărie, de pe la vârsta de 14-15 ani. Atunci am început să pregătesc singură ciorbe, fripturi şi tocăniţe. Se datorează faptului că bunica mereu pregătea cu drag prăjituri şi bucate gustoase, astfel încât de fiecare dată când ne adunam la masă, era o adevărată sărbătoare. La fel se întâmplă şi acasă, unde mama mea, din dorinţa de a-mi oferi hrană sănătoasă, mi-a gătit zi de zi iar eu, eram mereu prin preajmă să o ajut”, mărturiseşte Alexandra.
Tânăra spune că ceea ce i-a transformat gătitul într-o pasiune a fost faptul a simţit că i s-a gătit cu multă iubire.

Alexandra pregăteşte dulciuri cu mare drag FOTO arhivă personală
„Niciodată mâncarea care mi s-a făcut, nu a fost de mântuială, ci frumos colorată, proaspată, cu ingrediente simple şi cu fel şi fel de decoruri creative. De exemplu, ţin minte că bunica îmi făcea dintr-un aluat sărat cu jumări şi brânză, o pupăză şi punea ou în ea. O dădea la cuptor şi ieşea rumenită şi cu oul fiert înăuntru. Eram atât de bucuroasă încât nu puteam să nu mănânc cu poftă. Iar mama, mereu când îmi făcea tort, punea pe el flori şi figurine de ciocolată pregătite de ea. Mâncarea cred că e cel mai frumos mod de a-i uni pe oameni. La masa familia se adună şi sentimentul de «acasa» e în toi”, mai spune arădeanca.
Alexandra adaugă că, odata cu valul Facebook-ului, când a început lumea să posteze tot felul de poze cu hobby-uri, peisaje sau diferite imagini reprezentative stării fiecaruia, ea a început să aranjeze frumos ceea ce gătea şi să posteze
„Lucrul acesta am început să-l fac acum vreo cinci ani până în momentul în care am fost intrebată daca nu doresc să pregatesc aperitive şi prăjituri şi la comandă. Acum trei ani am realizat prima mea comandă de aperitive şi tort pentru 40 de persoane, după care au început toţi prietenii să îmi încurajeze activitatea. Acest lucru m-a ajutat atât de mult, încât am decis să îmi fac propriul SRL cu servicii de catering şi propria pagina intitulată Voilà-Home Made Specialties”, mai adaugă Ifigenia Alexandra Duma.
Alexandra este o fire pasionată atât de desen, cât şi de scris. Îi plac lucrurile cu valoarea spirituală, lucrate manual şi unicate. „Ceea ce mă inspiră mereu este natura, viaţa la ţară şi copilăria. Sunt o visătoare şi cred în traditii şi principiile după care se ghidau bunicii mei, cel mai important fiind «să îl avem pe Dumnezeu». Ador copiii şi pot spune că sunt şi eu unul din ei. Cred că sufletul unui om se reflectă în ceea ce face, iar eu pot spune despre mine că sunt o fire sensibilă şi iubitoare de frumos”, a conchis Alexandra.

Love cake
Pentru a sărbători iubirea Alexandra recomandă: Love cake, ornat cu rafaello, topping de ciocolată şi cremă de vişine
„Pentru blat avem nevoie de următoarele:
240 gr faină albă normală
250 gr zahăr
90 gr cacao extra neagră
1 linguriţă bicarbonat
2 linguriţe praf de copt
1 linguriţă cu vârf de sare
100 ml ulei vegetal
280 ml iaurt
250 ml cafea tare şi fierbinte
3 oua mari
1 linguriţă esenţa de vanilie
Cremă vişine
300 gr vişine
3 linguri zahăr
1 lingură amidon
1 lingură apă rece
Crema albă
250 gr mascarpone
300 ml smântână pentru friscă
200 gr ciocolată albă
Decor
Topping de ciocolată neagră
Bomboane de ciocolată albă
Vişine
Blat
Într-un bol amestecăm toate ingredientele uscate cu telul. Într-un bol separat batem uşor ouale, adăugăm uleiul, iaurtul şi esenţa de vanilie. Turnăm ingredientele lichide peste cele solide şi amestecăm bine (dar uşor) până se omogenizează. La sfârşit turnăm şi cafeaua fierbinte, care va produce o multitudine de arome la fiecare mişcare de tel. Pregătim trei tăvi cu diametrul de 21 cm, asta daca le aveţi. Eu nu am decat una, am mai improvizat o tavă dintr-o cratiţă cu acelaşi diametru, lucru care mi-a salvat o bună parte din timp. Dacă nu aveţi decat o tavă, le coaceţi pe rând la 180 de grade pentru 30-35 de minute.
Dupa 30 verificaţi, dacă scobitoarea iese curată, atunci gata, opriţi cuptorul…ca să nu se usuce prea tare blaturile. Le scoatem frumos pe un gratar, le admiram…şi adulmecam mirosul de ciocolată cu cafea. Le lăsam la răcit. Eu le-am făcut cu o seara înainte, iar dimineaţa am trecut direct la cremă.
Cremă vişine
Punem vişinele pe foc – eu am avut congelate- împreună cu zahărul şi lăsăm să fiarbă 5-6 minute. Separat desfacem amidonul cu o lingură de apă rece apoi îl adăugăm peste vişine şi mai lăsăm la fiert 2-3 minute până se îngroasă. Dăm crema la rece.
Cremă albă
Topim ciocolata albă împreună cu frişca la foc mic. Când amestecul e omogen îl dăm deoparte şi-l lăsăm puţin să se răcorească apoi îl introducem la congelator pentru o oră, sau îl lăsăm la frigider peste noapte. Crema rece-rece o mixam bine de tot până când devine spumoasă apoi o lăsăm deoparte.
Mascarpone, la temperatura camerei, îl mixăm bine până când devine cremos apoi îl adăugăm peste crema de ciocolată albă amestecand uşor cu mişcări de jos în sus. Dăm crema la rece pentru o jumătate de oră apoi putem trece la asamblare. Punem o lingură de cremă pe un platou (pentru a fixa mai bine tortul), aşezăm o bucată blat pe care o ungem bine cu puţină cremă albă apoi punem 2-3 linguri din cremă de vişine şi nivelăm. Continuam în acest mod până când terminam toate bucăţile de blat. Deasupra nu mai punem nimic. Îmbrăcăm tortul cu crema albă rămasă şi îl ornăm cu fulgi de ciocolată rasă, cremă de vişine şi bomboane de ciocolată albă.“
Vă mai recomnadăm:









