Pistele de biciclete, de la vis la realitate pentru locuitorii din municipiu
0Arădenii care folosesc zilnic bicicleta aşteaptă cu nerăbdare ca pistele promise de autorităţi să poată fi folosite cât mai curând posibil. Primele piste amenajate vor face legătura între cartiere şi centrul Aradului şi vor fi gata cel mai probabil până la sfârşitul acestui an.
Lucian Albu este doar unul dintre arădenii care folosesc zilnic bicicleta şi care mereu trebuie să aibă grijă pe unde circulă. „Folosesc bicicleta de 40 de ani. Eu m-am obişnuit cu aglomeraţia. Ştiu că trebuie să mă feresc de maşini. Pistele sunt binevenite”, a spus Lucian Albu. Un alt biciclist spune că el s-a implicat în toate acţiunile de sensibilizare a autorităţilor pentru crearea de piste.
Mobilizare generală
„Noi cerem de mult timp să se amenajeze locuri ca sa nu mai existe situaţii în care să fim loviţi de maşini. Chiar ieri s-a întâmplat un astfel de incident”, a spus Dumitru Bobu. Pentru că au fost atâtea solicitări, s-a făcut mobilizare generală în privinţa pistelor de biciclete. Autorităţile au anunţat că au dat startul studiului de fezabilitate privind realizarea pistelor care vor face legătura între cartiere şi centrul Aradului şi că proiectanţii au la dispoziţie şase luni pentru a prezenta rezultatele.