Patru persoane au fost rănite în urma unui accident feroviar: un automotor a lovit o basculantă cu nisip

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane au fost rănite într-un accident feroviar care s-a petrecut între localităţile arădene Neudorf şi Lipova.

Un  automotor cu două vagoane a lovit o autobasculantă de transport materiale de construcţii.

„Trenul a lovit în spate camionul de 30 de tone, care transporta nisip. Şoferul autovehiculului a suferit răni superficiale. În schimb, patru persoane din tren au avut de suferit, la faţa locului ajungând, pentru acordarea primelor măsuri de ajutor, două autospeciale de tip SMURD şi două ambulanţe. De asemenea, au oferit o mână de ajutor şi angajaţi ai Serviciilor Volunare pentru Situaţii de Urgenţă din Neudorf şi Zăbrani”, a declarat căpitanul George Pleşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Arad.

Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, a declarat că, din primele informaţii, camionul venea încărcat cu nisip de la o balastieră din Radna, iar şoferul acestuia nu a acordat prioritate trenului. Cercetările sunt continuate de Poliţia Rutieră şi de cea de Transporturi Feroviare.

Vă mai recomandăm: VIDEO Accident feroviar la Micula. O mamă fără permis şi-a omorât propriul copil şi a băgat în spital alţi doi tineri

FOTO VIDEO UPDATE Accident feroviar în Halta Coteşti: un bărbat se află în stare gravă la spital. Poliţia Transporturi Feroviare Vrancea a demarat o anchetă

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite