Patru elevi au fost eliminați din sala de examen după ce au fost prinși copiind

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a avut loc o altă probă scrisă la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2011. De această dată candidații au avut de ales între matematică și istorie. Deși au fost așteptați peste 1900 de elevii, mulți dintre ei au lipsit iar alții au încercat să trișeze copiind.

Patru elevi au fost scoși afară din examenul de BAC după ce supraveghetorii i-au prins în plină acțiune, tocmai când încercau să se inspire din notițele ținute ascunse. Cei patru candidați, de la „Spiru Haret”,„Aurel Vlaicu”, Liceul din Pâncota și Colegiul Tehnic, au fost eliminați și sunt nevoiți să aștepte până anul viitor pentru a susține examenul de bacalaureat.

O elevă a susținut Bac-ul de unul singur

Pentru o altă elevă, examenul de Bacalaureat a însemnat multe bătăi de cap. În timp ce se îndrepta spre unitatea de învățământ unde urma să dea examenul, aceasta a fost implicată într-un accident rutieri minor iar în loc să ajungă în sala de examen, a ajuns pe mâinile medicilor pentru consultații. Eleva a anunțat imediat cadrele didactice.

„Este vorba despre o elevă de la Industrie Alimentară care a și adus adeverință medicală. Pentru ea s-a solicitat un subiect de rezervă și a fost lăsată să dea examenul mai târziu”, a declarat prof. Laura Putnic, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar Arad.

Sute de elevi au lipsit

O parte din elevii care trebuiau să susțină astăzi examenul de Bac, nu și-au făcut simțită prezența în sală.„Peste 300 de candidați au fost astăzi absenți”, a declarat prof. Laura Putnic, purtător de cuvânt al Inspectorului Județean Școlar Arad.
Conform reprezentanților Inspectoratului Județean Școlar Arad se pare că elevii au înțeles că dacă nu ai învățat, nu are rost să te prezinți.
„Credem că elevii au înțeles că dacă nu au învățat nu au șanse să promoveze examenul. E posibil ca tocmai de aceea mai mulți candidați să fi lipsit”, a încheiat Laura Putnic.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite