Neoplasmul pulmonar, boala care nu doare. Medicii pneumologi trag un semnal de alarmă

0
Publicat:

Medicii pneumologi din vestul țării trag un semnal de alarmă cu privire la creșterea numărului de persoane diagnosticate cu neoplasm pulmonar. Numai în primele două luni ale anului, 39 pacienți au fost diagnosticați în Arad.

Se pot face programări la Arad FOTO Sitalul Județean
Se pot face programări la Arad FOTO Sitalul Județean

Medicii insistă pe importanța prevenției, în contextul în care, în primele două luni ale acestui an, din 85 de pacienți cărora li s-a efectuat bronhoscopie, 39 au fost diagnosticați cu neoplasm pulmonar.

Este foarte important să ne verificăm periodic sănătatea plămânilor. Aceștia nu dor, pentru că au puțini receptori ai durerii, iar simptomele în cazul neoplasmului apar abia când boala este în stadiu avansat. În urma consultului general, de specialitate, în funcție de simptomatologie, pacientul va fi investigat prin efectuarea unei endoscopii bronșice (bronhoscopie)”, explică dr. Erika Repolski, medic primar pneumologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Dr. Erika Repolski mai spune că în cazul în care este depistat un țesut pulmonar suspect, atunci acesta poate fi extras, pe parcursul bronhoscopiei prin utilizarea unei sonde speciale, crio-sonda, cu ajutorul căreia țesutul pulmonar suspect este înghețat și mai apoi extras. Țesutul va fi mai apoi analizat pentru stabilirea diagnosticului.

Cum se procedează la Arad

De exemplu, la Arad pentru o consultație persoanele interesate se pot programa la Biroul de Programări din cadrul Ambulatoriului SCJU Arad, ori on-line pe pagina de internet a instituției la secțiunea „Programări la cabinetele din Ambulatoriul SCJU Arad”.

Pentru consultație este necesară prezentarea cu bilet de trimitere de la medicul de familie și card de sănătate. Bronhoscopiile se efectuează în regim de spitalizare de zi, pe bază de programare, în urma consultului de specialitate.

Cabinetul Medical Pneumologie și Compartimentul de Endoscopie Bronșică sunt situate la parterul clădirii din strada Stephan Ludwig Roth (cartierul Grădiște).

Medicul pneumolog este cel care decide, în urma unui consult de specialitate, care investigații sunt potrivite pentru fiecare pacient în parte.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite