Video Imagini exclusive de la o nuntă țigănească, cu invitați din afară și bucate alese, dar fără alcool și lăutari FOTO VIDEO
0Vineri, la un restaurant din Arad, a avut loc una dintre nunțile spectaculoase din România. Este vorba despre o nunță țigănească cu tradiții, cu sute de invitați, cu mașini de epocă și cu ținute pe măsură, dar la care nu s-a consumat alcool și nu au cântat lăutarii.
Mirii, Ștefy și Larisa, în vârstă de 26 și, respectiv, 23 de ani, au plănuit această zi de patru ani, iar povestea lor este tumultoasă. Iubirea lor a învins orice obstacol, iar vineri, cu mari emoții, cei doi au pășit spre o altă viață. Tinerii s-au cunoscut pe un site de socializare, s-au văzut, s-au plăcut, însă pentru că nu știau nimic despre posibilul viitor ginere, părinții fetei nu au fost la început de acord cu relația lor. Acest lucru nu i-a împiedicat pe tineri să își consume dragostea și așa să îi convingă că le va fi bine împreună.
„Suntem de patru ani împreună, eu am acum 26 de ani și ea 23. Ne-am cunoscut pe internet. Larisa era acasă la Satu Mare, încă era la școală. După ce ne-am scris o perioadă pe Facebook, am mers la Satu Mare, la prima întâlnire. A fost una pe ascuns. Ne-am plăcut și am și fugit împreună. Adică am adus-o la Arad. Părinții ei nu m-au acceptat de la început, nu știau că între noi va fi ceva serios. Apoi, totul a fost normal. Iar acum suntem o familie fericită”, a spus mirele.
Fiind familii numeroase, la nuntă au venit invitați din toate colțurile țării și chiar din străinătate. Tinerii nu vorbesc țigănește, doar ungurește, iar după cum se descriu chiar ei sunt țigani unguri, de religie penticostală.
Toți au plâns
Nunta a fost una spectaculoasă încă de la primele momente. Vecinii de pe stradă s-au adunat să vadă mireasa și tradiția la ieșirea din casă. A fost unul dintre cele mai emoționante momente, deoarece atât tinerii, cât și părinții au lăcrimat de emoție și fericire.
La poartă, o mașină de epocă închiriată de la Recaș și o limuzină îi așteptau pe principalii protagoniști: mirii și cele opt perechi de nași. Rochia miresei a fost impunătoare, brodată cu cristale, la fel și costumul mireului.
După plecarea de acasă, nuntașii au făcut un ocol al orașului și apoi s-au oprit la sala unde a avut loc o ceremonie emoționantă moderată de către pastorul Tony Farcaș.
„Am ajuns la momentul mult așteptat de părinți, rude, dar și de noi, cei care suntem alături în această zi. Însă, cel mai așteptat moment este de Ștefy și Larisa. Dumnezeu este cel care rânduie toate lucrurile, așa cum înțeleptul Solomon a spus: «toate lucrurile își au vremea lor». Iată că a sosit vremea nunții lui Ștefy împrună cu Larisa. Căsătoria este un legământ sfânt. Iubirea este o datorie reciprocă și necondiționată. Căsnicia o binecuvântare dată de Dumnezeu. Când viața o să ofere zile furtunoase fiecare dintre voi: Ștefy și Larisa să-i ofere celuilalt înțelegere îngăduință și multă dragoste. Doar așa veți avea parte de o viață de familie, plină de fericire și multe împliniri sufletește”, a fost mesajul de început al pastorului Tony Farcaș.
Alături de el au mai fost pastorii de la Biserica Penticostală Porumbița. Un alt moment emoționat a fost cel în care a fost adusă mireasa, la ceremonie, de către părinții ei, care le-au dorit să se iuubească nespus: „Să vă iubiți cel puțin la fel cum ne iubim noi”.
Mâncare a fost din belșug, la fel și răcoritoarele. Nu au lipsit artificiile, și nici momentul tăierii tortului cu sabia, un tort înalt de trei metri și jumătate. Fiecare pereche de nași a primit câte un tort în formă de inimioară, dar și câte un purcel.
Mireasa a povestit reporterului „Adevărul” că rochia a fost brodată timp de șase luni la Târgul Jiu, iar cu pietricelele rămase de la rochiță s-a realizat și voalul. Acesta, împreună cu coronița, are patru kilograme, iar rochia peste 30 de kilograme. Pe lângă cele opt perechi de nași, au fost și 15 perechi de domnișori de onoare. Nano, fratele mirelui, cu soția au fost printre cele opt perechi de nași.
Putem spune că la Arad a fost o nuntă internațională, deoarece au participat prieteni și neamuri din Germania, Elveția, Franța, Belgia.
Coafura miresei a fost și ea una impresionantă, fiind realizată de HairStylist-ul vedetelor, Cătălin Brie.
„Coafura miresei a durat două ore, deoarece s-a lucrat pe tehnică diferită. Am adăugat extensii de păr care au fost modelate cu ajutorul unei tehnici speciale pe bază de plasă de păr. Este un stil avangardist, creat special pentru ea în echilibru cu rochia și coroana care este foarte grea. Și avea nevoie de susținere”, a declarat Cătălin Brie.
Cei prezenți la nunta tigănească de la Arad au spus că pentru ei poate fi declarată nunta anului 2023.