„Dragoste din vremurile noastre…”, un volum pentru toţi românii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorul Daniel Mitre dedică carte celor care au învăţat că sentimentele trebuie acceptate
Autorul Daniel Mitre dedică carte celor care au învăţat că sentimentele trebuie acceptate

Pentru tânărul arădean Daniel Mitre, anul 2013 a început sub semnul creaţiei, autorul pregatind un nou volum de proza, al doilea din cariera sa de slujitor al literelor.

Dragoste din vremurile noastre…” poartă semnătura sentimentelor profunde, a iubirii dintre oameni şi cele cele mai frumoase lucruri mărunte pe care trebuie să le preţuim.

„Daniel Mitre este un scriitor sensibil, mijloacele lui literare sunt bine stăpânite de el; deşi îşi scrie cartea în proză, intuiesc în straturile profunde al sufletului său un bogat filon de poezie, pe care probabil îl va exploata când va simţi el momentul potrivit”, spune poetul Petre Don într-o anterioară recenzie asupra rânduriilor pe care autorul le aşterne pe hârtie.

„Mi-am învăţat lecţia şi ţin cu dinţii de tot ce am sedimentat până acum. Am trăit foarte puţin, dar intens. Am adunat atâta bucurie şi satisfacţii. Dragostea mea merită toată atenţia din lume. Noi am învăţat să iubim ce alţii ignoră, dureros de multe ori, dar întodeauna învingătoare. «Dragoste din vremurile noastre» o dedic cu tot dragul celor care au învăţat că sentimentele trebuie acceptate, nu respinse. Bucuraţi-vă de viaţă şi de sentimente. Iubirea este unică. Noi suntem unici. Oamenii…”, spune Daniel Mitre.

„Dragoste din vremurile noastre…” numără aproximativ 1000 de pagini şi la sfârşitul acestei luni va fi disponibilă în librăriile din ţară.
 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite