Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad a stabilit taxa de externare la 10 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul a fost de curând renovat FOTO arhivă Adevarul
Spitalul a fost de curând renovat FOTO arhivă Adevarul

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad spun că au stabilit valoarea maximă admisă pentru coplată. Astfel, pacienţii vor fi obligaţi să plătească la externare 10 lei, sumă care reprezintă, conform reglementărilor făcute de Guvern, valoarea maximă pe care o poate avea coplata.

Taxa va intra în vigoare de la 1 aprilie şi  va fi plătită o singură dată, la externarea din spital. Cu toate că s-a mers pe valoarea maximă suma strânsă anual nu va fi una mare.

Conducerea spitalului spun că suma strânsă nu va fi mare, deoarece din zecile de mii de pacienţi, cât are unitatea medicală într-un an, doar câteva mii s-ar încadra la coplată.

„Aceşti bani ne ajung doar pentru consumabilele de birou trei, cel mult patru luni. La fiecare pacient sunt multe formalităţi de făcut, ceea ce presupune cheltuieli mari cu hârtia de imprimantă şi tonerul. Spitalul ar putea aduna din coplată 60.000 de lei pe an. La un buget de 135 de milioane de lei, creşterea de disponibilităţi financiare ar fi de 0,044%”, spune managerul spitalului, Teodora Olariu.
Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite