Casa în care s-a născut scriitorul Adam Müller-Guttenbrunn este magazin alimentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa în care s-a născut în anul 1852 scriitorul Adam Müller-Guttenbrunn s-a transformat de ani de zile în magazin alimentar.

Adam Müller-Guttenbrunn s-a născut în mijlocul unei comunităţi de şvabi bănăţeni, fiu al unor ţărani din Guttenbrun (azi Zăbrani).

A urmat şcoli în limba germană, în localitatea natală, la Sibiu şi Timişoara, unde a practicat diferite meserii.
La 22 octombrie 1852, în casa meşterului rotar Jacob Muller din Guttenbrunn, Eva, frumoasa fiică a acestuia naşte un copil nelegitim, fruct al dragostei dintre această şi fiul şi moştenitorul taranului înstărit, Adam Lukhaup. Copilul primeşte numele de Adam.

În casa respectivă a locuit familia lui Adam, însă apoi casa a intrat în posesia statului.

Clădirea era deţinută de Cooperaţia de Consum şi acolo era o frizerie, dar şi o alimentară.  În urmă cu 50 de ani clădirea a fost cumpărată de către o familie din Nădlac. Ei au deschis acolo tot o alimentară.

image

Aşa arată acum casa 

Locuitorii din Zăbrani spun că acolo este alimentară de când se ştiu. „Când eram mic nu eram eu aşa interesat de clădirile de aici. Ştiu că la început casa era a statului, apoi a fost cumpărată. Este alimentară de când mă ştiu. Adam nu a locuit foarte mult în casa repectivă, deoarece a fost foarte mult plecat”,  spune Gheorghe Lazăr din Zăbrani, de profesie contabil. Cel care deţine şi foarte multe date despre Adam. 

De la acesta aflăm că la vârsta de 37 de ani scriitorul comentează într-o publicaţie din Leipzig: „«mi s-a dat numele de Adam, de care m-am ruşinat timp de 28 de ani». Atâţia ani aveam când am făcut cunoştinţă cu Heinrich Laube, un cunoscut dramaturg al vremii. Acesta mă întreabă într-o bună zi: de fapt care este numele d-voastra; văd că semnaţi doar Muller din Guttenbrunn. Am fost surprins de această întrebare. Cum să mă numesc. Adam. Vai, zise bătrânul, numele acesta este al nimănui. Râdeam cu poftă şi, Dumnezeu ştie, din ziua aceea îmi plăcu numele meu şi de atunci nu l-am mai suprimat”.


În anul 1870 Adam a plecat la Viena, a lucrat ca telegrafist la Linz şi Bad Ischl. Între timp a studiat în continuare ca autodidact, scriind şi piese de teatru. Abia în 1879, când lucrările sale ajung pe mâna directorului teatrului din Viena, reuşeşte să se mute în capitala Imperiului Austriac. A fost, pe rând, funcţionar, foiletonist şi critic de teatru. Între 1893-1896 a fost director la Raimundtheater din Viena iar între 1898-1903, director al proaspăt fondatei instituţii Kaiserjubiläums-Stadttheater (teatrul orăşenesc jubiliar), azi Volksoper (opera populară). Într-o parte semnificativă a operei literare a lui Adam Müller-Guttenbrunn (Micul şvab, Iakob şi fiii săi, Clopotele meleagului natal, etc.), scriitorul exaltă frumuseţea satului bănăţean, cu obiceiurile, tradiţiile şi îndeletnicirile sale din secolul XIX. Pentru valoarea întregii sale opere literare, teatrale şi filosofice, în 1922 Universitatea din Viena i-a conferit lui Adam Müller Guttenbrunn titlul de „Doctor Honoris Causa”, iar Guvernul Român i-a acordat, în acelaşi an, Medalia „Bene merenti”, clasa I.


„La 5 ianuarie 1923, la vârsta de 71 de ani se stinge din viaţa Adam Muller Guttenbrunn care  prin scrierile sale le-a ridicat şvabilor bănăţeni un monument etern. Trupul său neînsufleţit a fost depus în  capela cimitirului Central din Wiena şi la 8 ianuarie, orele 3 după amiaza a fost înhumat în locul de veci  care i s-a atribuit de municipalitatea vieneză. La catafalcul sau se aflau soţia, cei patru fii ai săi, precum şi  alţi membri ai familiei”, mai spune Gheorghe Lazăr.

image
image

Casa memorială

În  1977 în satul său natal, Zăbrani, se comemorează în mod festiv împlinirea a 125 de ani de la naşterea  scriitorului. Teatrul german de stat din Timişoara prezintă –Mesterul Jacob şi fiii săi, o dramatizare realizată  după romanul cu acelaşi nume. Tot în această perioadă în satul natal se înfiinţează o casă memoriala, în  clădirea cu nr.621, care există şi astăzi şi unde se găsesc obiecte care au aparţinut lui Adam Muller Guttenbrunn. Un liceu şi o stradă din Arad îi poartă numele.

Vă mai recomandăm: Renumitul scriitor Adam Müller-Guttenbrunn, despre români: „E cunoscută lipsa de dorinţă şi aversiune faţă de muncă a acestui popor

FOTO Casă Memorială Adam Müller Guttenbrunn a devenit punct de atracţie pentru turişti

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite