Bacalaureat 2016. Absolventul care spune că va lua 10 la Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Oarcea este unul dintre elevii care au susţinut proba obligatorie a profilului din cadrul Bacalaureatului 2016, la Colegiul Naţional „Moise Nicoară” din municipiul Arad. La ieşirea din examen, unde a susţinut proba la matematică, a declarat că a ştiut tot şi că va obţine nota zece la această probă de la BAC 2016.

Alexandru Oarcea a spus că a terminat lucrarea în 45 de minute şi că subiectele i s-au părut destul de uşoare. „Buni, ai un nepot care va lua nota zece, la Bac 2016, la matematică”, i-a spus tânărul bucuros bunicii care îl aştepta în faţa liceului.

Tânărul absolvent a mai spus că nu îi este teamă nici la următoarea probă, cea la alegere a profilului şi specializării. 

„Ştiu că o să mă descurc bine şi la următoarea probă. Îmi plac mult matematica şi fizica. Subiectele de astăzi mi s-au părut foarte uşor de rezolvat”, a declarat Alexandru Oarcea.

alexandru

Alexandru alături de bunică FOTO: Claudia Untaru

Arădeanul spune că doreşte să urmeze cursurile unei Universităţii din Cluj.

Ceilalţi absolvenţi care au ieşit din sală după Alexandru nu au fost chiar aşa de încântaţi de subiecte. Mulţi au spus că s-au încurcat în rezolvarea lor şi dacă vor lua o notă de trecere la Matematică este bine.

La Arad din cei 2830 de candidaţi înscrişi, un număr de 2663 de candidaţi au susţinut proba, 167 fiind absenţi. 2 candidaţi au fost eliminaţi. 

Vă mai recomandăm: Bacalaureat 2016. Subiectele la Istorie, proba obligatorie a profilului Uman: Evoluţia României postbelice. Ce subiecte au picat la Matematică

Rezultate Evaluare Naţională 2016 Arad. Un număr de 34 de lucrări au fost evaluate cu o notă mai mare decât cea iniţială

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite