Bacalaureat 2016. Proba obligatorie a profilului: subiectele la Matematică şi la Istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 120.000 de elevi au susţinut miercuri proba la obligatorie a profilului din cadrul Bacalaureatului. Elevii care au dat proba la Istorie au avut, printre altele, de realizat un eseu despre evoluţia României postbelice. La Matematică, elevii au avut de rezolvat mai multe funcţii, arii, polinoame şi integrale.

Rezolvarea subiectelor la Matematică BAC 

UPDATE Elevii care au studiat la profilul Ştiinţe ale Naturii şi au susţinut miercuri proba la Matematică au avut la Subectul I un număr complex de ridicat la pătrat, de calculat o arie şi o ecuaţie a dreptei care trece printr-un punct.

La Subiectul II au avut de rezolvat o matrice de gradul 2 şi o lege a compoziţie, în timp ce la Subiectul III au avut de calculat o funcţie, dar şi de calculat integrala în cadrul funcţiei.

Cei de la profilul Tehnologic au avut de rezolvat la examenul de Bacalaureat o integral, o matrice şi de calculat nişte polinoame. 

Subiecte Matematică - Profil Real

Click pe imagine pentru a mări

subiecte bac 2016 mate profil real
subiecte bac 2016 mate profil real

Subiecte Matematică - Profil Tehnologic

subeicte bac 2016 mate tehnologic

Subiecte Matematică - Pedagogic

matematica peda watermark

Subiecte Matematică - Ştiinţe ale Naturii

Matematica - Sttinte ale naturii

UPDATE Unul dintre primii elevi care au terminat de rezolvat subiectele la Matematica (M1) în Satu Mare a declarat, la ieşirea din examen, ca a fost extraordinar de uşor.

UPDATE La profilul Uman, elevii care au dat examenul la Istoriei au avut de realizat, la subiectul III, un eseu despre România postbelică. 

La subiectul I, ei au avut de răspuns la  mai multe cerinţe legate de unirea Moldovei cu Ţara Românească şi relaţiile cu celelalte puteri.

Subiecte Istorie

   

Istorie watermark1
Istorie watermark2

Elevii de la profilul umanist susţin proba la Istorie, iar elevii de la profilele real (specializările matematică-informatică şi ştiinţele naturii), pedagogic şi servicii susţin proba la Matematică.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Educaţiei, 123.958 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea probei de Limba şi literatura română, în schimb doar  119.147 de candidaţi s-au şi prezentat. 

Astfel încât la examenul scris de la proba obligatorie a profilului, sunt aşteptaţi 119.147 de candidaţi. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, să susţină toate probele scrise şi să obţină nota 5 la fiecare dintre acestea, dar la final să aibă o medie de 6 cel puţin, la probele scrise.

Ce trebuie să ştie elevii

Potrivit regulamentului, în fiecare sală de examen trebuie să existe cel puţin 15 candidaţi, iar aceştia nu au voie să intre în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare.

Asistenţii vor verifica respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în săli. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, şi, după caz, la sancţionarea asistenţilor. 

Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut de prezenta metodologie pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli. 

„De asemenea, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. În consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat”, arată un comunicat al Ministrului Educaţiei.

Totodată, Potrivit Ministerului Educaţiei, pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

a)       susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale

b)      susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;

c)       obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

De asemenea, sălile vor fi supravegheate video.

Calendar Bacalaureat sesiunea iunie-iulie, probe scrise

6 iulie 2016 - Proba obligatorie a profilului  – probă scrisă 

8 iulie 2016 - Proba la alegere a profilului şi specializării  –probă scrisă 

12 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) 

12 iulie 2016 - Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00) 

13 -15 iulie 2016 - Rezolvarea contestaţiilor

16 iulie 2016 - Afişarea rezultatelor finale

Au mai contribuit: Claudia Untaru, Adrian Caraba, Alin Ion, Remus Florescu, Angela Sabău, Simona Suciu, Sînziana Ionescu, Mihaela Cojocariu, Alina Mitran şi Mircea Barbu.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite