Aproape jumătate din ajutoarele alimentare au ajuns la beneficiari în primele două zile de distribuire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape jumătate din ajutoarele alimentare oferite de Uniunea Europeană pentru persoanele cu situaţie materială dificilă din municipiul Arad au ajuns la beneficiari în primele două zile de distribuire. În municipiul Arad au fost primite pachete cu alimente pentru 6635 de beneficiari.

Directia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară din subordinea Consiliului Local Municipal a început distribuirea pachetelor cu ajutoare alimentare miercuri, 10 decembrie, când s-au prezentat 1403 beneficiari. Astăzi au fost distribuite alte 1370 de pachete.

Activitatea de distribuire a ajutoarelor alimentare UE s-a derulat de la început în condiţii bune, personalul DDAC fiind sprijinit de voluntarii Crucii Roşii şi ai asociaţiei Cetatea Voluntarilor. Datorită bunei organizări, distribuţia s-a realizat cu operativitate şi nu s-au înregistrat nemulţumiri pentru timpi de aşteptare, cu toate că numărul solicitanţilor care au venit în primele zile a fost foarte mare. 

DDAC informează că beneficiarii din municipiul Arad pot merge să ridice pachetele cu alimente, în zilele de luni-vineri între orele 8:30-16:30 la depozitul de pe strada Eftimie Murgu nr.87/A.

Vă mai recomandăm: Ajutoarele alimentare de la UE au sosit în Deva. Marţi va începe distribuirea lor

Start în operaţiunea de distribuire ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană

Arad

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite